Mânca 20 de banane pe zi în timpul sarcinii și refuză să își hrănească bebelușii cu lapte

Ultima actualizare:

    Lori nu am mâncat carne sau legume pe perioada sarciniiFoto: Instagram
Lori nu am mâncat carne sau legume pe perioada sarciniiFoto: Instagram

O mamă din Marea Britanie, pasionată de regimul vegan și de dietele sărace în calorii, a împărtășit prietenilor virtuali secretele sale, iar acestea au fost rapid combătute. Reacțiile negative nu au întârziat să apară atunci când femeia a afirmat că își va crește copii în conformitate cu valorile sale, adică le va interzice să consume carne,lapte, ouă sau dulciuri.

Lori Jane Anthony (29 ani)  a declanșat un val de comentarii aspre atunci când a afirmat că în timpul sarciniii a consumat aproximativ 20 de banane zilinic. Mai mult decât atât, copii săi, de 3 și respectiv 1 an urmează aceeași dietă, impusă de ea.


    Lori a cosumat 20 de banane în fiecare zi în timpul sarcinii Foto: Instagram
Lori a cosumat 20 de banane în fiecare zi în timpul sarcinii Foto: Instagram

„Mi se pare natural să le ofer cel mai bun început în viața. Poate că deciziile lor se vor modifica pe parcurs ce vor crește, dar voi discuta cu ei despre asta la momentul potrivit”, a declarat Lori pentru Gold Coast Bulletin. „ Să devin vegană a fost cea mai bună decizie din viața mea, am  altă perspectivă asupra vieții și sunt în conexiune cu cea mai autentică versiune a personalității mele. Înainte răceam foarte des și eram obosită constant, de cânds am devenit vegană nu ma mai confrunt cu astfel de probleme”.


    Bebelușul de 1 an nu a consumat lapte nici măcar o singură dată de când a venit pe lume Foto: Instagram
Bebelușul de 1 an nu a consumat lapte nici măcar o singură dată de când a venit pe lume Foto: Instagram

Lori a răspuns criticilor, spunând că se simte mai sănătoasă și mai energică decât era la 18 ani și că regimul ei nu i-a afectat cele două sarcini. Copii ei nu consumă carne, ci tot felul de sucuri făcute în casă, iar mama lor încarcă zilnic fotografii care îi ilustrează pe micuți bucurând-se de deliciile vegane. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net