O recunoști pe această fetiță? Azi, e una dintre cele mai puternice femei din lume!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

O fetiță de numai 3 anișori zâmbește șugubăț în fața unui vechi aparat de fotografiat, într-o zi a anului 1957. Copilul cu părul bălai de-atunci avea să devină una dintre cele mai puternice femei din lume.

Este vorba despre Angela Merkel, cancelarul Germaniei, care, începând de astăzi, a intrat în campania electorală pentru a câștiga cel de-al patrulea mandat consecutiv în fruntea celei mai puternice țări din Uniunea Europeană. Ar fi primul șef de stat din Europa care s-ar impune în patru alegeri consecutive. 

Angela Merkel s-a născut pe 17 iulie 1954 în Hamburg, dar familia s-a mutat imediat din Republica Federală Germană în Republica Democrată, în est, atunci când țara era sub controlul trupelor sovietice. Motivul? Tatăl Angelei Merkel, un pastor lutheran, trebuia să-și continue studiile teologice, așa că au ales să trăiască în nordul Berlinului. 

În 1978 Merkel şi-a încheiat studiul fizicii la Universitatea Karl Marx din Leipzig. În 1986 şi-a dat doctoratul în fizică iar, după căderea zidului Berlinului (1989), Merkel s-a înscris în CDU. Din 2005 este cancelarul Germaniei, după ce l-a învins la o distanță de 3 voturi pe Gerhard Schröder. A fost, apoi, realeasă de încă două ori: în 2009 și în 2013. 


    Angela Merkel la masă alături de Helmut Khol, mentorul său în politică și fost cancelar al Germaniei (anul 2005)Foto: Getty Images
Angela Merkel la masă alături de Helmut Khol, mentorul său în politică și fost cancelar al Germaniei (anul 2005)Foto: Getty Images

Doar șase săptămâni o mai despart pe Angela Merkel de momentul când ar putea să fie, din nou, reconfirmată de electorat, în funcția de cancelar al Germaniei. Conform ultimelor sondaje, Merkel are un avans de 15% în fața principalului său contracandidat, Martin Schultz (SPD). Marea grijă a staff-ului său de campanie este să nu se repete scenariul din 2005, atunci când, în ziua votului, distanța dintre ea și contracandidatul său de la acea vreme, Gerhard Schröder, scăzuse de la 20% la doar un procent. 


    Angela Merkel s-a relaxat în Munții Alpi înainte de campania electoralăFoto: Hepta
Angela Merkel s-a relaxat în Munții Alpi înainte de campania electoralăFoto: Hepta

Rezultatul alegerilor din Germania, țara cu cea mai puternică economie din Uniunea Europeană, va influența puternic relațiile Europei cu SUA, China, Rusia și Turcia. Chiar dacă sondajele indică o victorie clară a Angelei Merkel, partidul său, CDU, nu va reuși să obțină o majoritate în Parlament. Conform sondajelor, CDU ar avea un sprijin electoral de 40%, SPD ar avea 24%, iar Democrații, Verzii și extremiștii de la AfD doar câte 8 procente. 

image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net