Au făcut echilibristică în vârful crucii de pe Caraiman

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Doi tineri s-au căţărat pe crucea de pe Caraiman şi s-au filmat în vârf, în timp ce făceau echilibristică pe monumentul înalt de peste 30 de metri. Cei doi prieteni au postat apoi cu mândrie imaginile pe internet, fără să se gândească la faptul că vor fi amendaţi.

Primele cadre din filmarea şocantă îi arată pe cei doi tineri aşezaţi pe cruce, cu picioarele suspendate în aer. Au ţinut morţiş să se filmeze la 2.322 de metri altitudine. Nici unul nu era asigurat în corzi, nu avea cască sau ham. Demonstraţia de echilibristică care-ţi îngheaţă sângele în vene continuă cu mersul pe una dintre bucăţile înguste de metal, dar şi pe marginea monumentului şi culminează cu momentul în care unul dintre ei se agaţă de cruce şi rămâne prins doar într-o mână. Tinerii fac şi flotări la înălţimea ameţitoare.

Crucea de pe Caraiman este monument istoric clasa B şi este în administrarea Parcului Natural Bucegi, informează stirileprotv.ro. Confruntaţi cu un gest fără precedent, după cum spun reprezentanţii parcului, vor lua în calcul sancţiuni aspre pentru escaladarea structurii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net