Coșmarul unui militar român rănit grav în Afghanistan. Câștigă 2000 de lei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Alții au ajuns generali într-o clipită iar pe adevărații eroi statul român îi lasă de izbeliște. Plutonierul Ionuț Butoi, combatant pe frontul din Afghanistan, într-un război departe de România, a ajuns imobilizat într-un scaun cu rotile în anul 2008, după ce a fost victima un atac cu bombă. Ionuț a fost avansat în grad abia după 7 ani.

A stat opt zile în comă indusă după explozia din Afganistan. După trei ani l-a părăsit soţia, iar apoi şi-a pierdut tatăl. Soarele a apărut, încet-încet și pe strada lui Ionuț, care anul trecut s-a recăsătorit. El a trebuit să se reîntoarcă, apoi, alături de foștii camarazi, în Afghanistan.

Ionuţ Butoi are o fată de 13 ani şi un băiat în vârstă de 8ani, născut la puţine luni după ce era să rămână fără tată.

Pe 16 iulie 2008, plutonierul Ionuţ Claudiu Butoi, împreună cu camarazii Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele din Câmpulung, a ajuns în Afganistan, iar pe 31 august, la trei zile după ce a împlinit 30 de ani, a fost rănit în urma exploziei unui dispozitiv, care a aruncat în aer maşina de luptă în care se afla. Familia i-a fost alături, până la un moment dat când, după trei ani de recuperări, soţia l-a părăsit, iar apoi şi-a pierdut şi tatăl.Ionuţ Butoi a rememorat pentru Adevărul experienţa teribilă din Afganistan. Ce l-a făcut să plece în misiune? „Pentru a mine a fost ceva extraordinar, în sensul că am putut să mă testez eu ca şi cadru militar. Nu am plecat acolo pentru bani. Am avut misiuni peste misiuni”, a spus pentru adevarul.ro.Explozia a fost „cu dedicaţie”, spune el, fiindcă dispozitivul exploziv a fost detonat chiar atunci când TAB-ul lui a trecut.„Declanşatorul a fost găsit la 250 de metri de locul exploziei. Îmi amintesc că am întrebat de ce nu mai îmi simt picioarele. M-am trezit apoi pe 8 septembrie, după opt zile de comă indusă. Aveam în minte imagini de dinainte de misiune, cum că mă duceam în dormitor, la somn. Apoi, treptat, îmi reveneau frânturi de imagini... Şi a urmat calvarul, chinul refacerii. Un an mi-a trebuit ca să nu mai am dureri, să îmi revin cât de cât, să mă pot mişca, să încep să capăt încredere în mine”, şi-a amintit Ionuţ Butoi pentru adevarul.ro.


    Alături de Mihnea Moţoc, fostul ministru al Apărării, de Ziua Veteranilor, în 2016 Foto: adevarul.ro
Alături de Mihnea Moţoc, fostul ministru al Apărării, de Ziua Veteranilor, în 2016 Foto: adevarul.ro

A fost cu greu avansat în grad. „Am fost avansat la gradul de plutonier de abia în octombrie 2015 şi am fost făcut subofiţer în 2013, la cinci ani de la misiunea din Afghanistan. Până în 2014 am fost salariat civil. În acel an era ministru domnul Dobriţoiu şi şi-a dat seama că a fost o mare eroare, că nu se poate aşa ceva şi că trebuie să fiu avansat”.

Deşi este un erou şi a avut enorm de suferit după explozia din Afganistan în urma căreia era să îşi piardă viaţa, plutonierul Ionuţ Butoi are un salariu aproximativ 2.000 de lei. A fost încadrat ca dactilograf la unitatea militară din Câmpulung unde activa, cu program de opt ore. De aproape doi ani, este detaşat în misiune la Clubul Sportiv Steaua, club pentru care va participa în septembrie la Jocurile Paralimpice Invictus de la Toronto-Canada.

Citește întreaga poveste a militarului Ionuț Butoi pe adevarul.ro 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net