Fostul manager de la Malaxa și-a recunoscut faptele. Prejudiciul creat e de 2 milioane de lei

Ultima actualizare:

    Secureanu era director la Malaxa din 2007
Secureanu era director la Malaxa din 2007

Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, acuzat că a folosit resursele instituției după bunul plac, și-a recunoscut faptele în fața magistraților. Este acuzat de luare de mită și delapidare, ambele în formă continuată, iar prejudiciul creat este de aproape două milioane de lei.

În urmă cu o săptămână, judecătorii Tribunalului București au decis arestarea preventivă a lui Secureanu pentru fapte de corupție, dar și pentru faptul că reprezintă un pericol social, mai ales că există declarații ale fostilor angajați, care-l acuză de agresivitate.

Încă din 2009, medicul ar fi băgat mâna în fondurile spitalului de 1075 de ori, anunță DIGI24. De exemplu, acesta a plătit din fondurile unităţii medicale achiziţionarea unul balon intragastric pentru o femeie pe care o numea "nepoţica", dar şi o intervenţie chirurgicală la Clinica privată Monza pentru o mătuşă a iubitei sale, scrie Gazeta Sporturilor. Ar fi mers și în 470 de excursii plătite de o firmă care avea contracte cu spitalul și care a fost favorizată pentru a prinde contracte cu Malaxa.

image
image
image
image
image
image
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net