Moțiunea de cenzură depusă de PNL a fost citită, votul amânat

Ultima actualizare:

    Parlamentarii Opoziției mai au nevoie de aproape 90 de voturi pentur a dărâma Guvernul Tudose
Parlamentarii Opoziției mai au nevoie de aproape 90 de voturi pentur a dărâma Guvernul Tudose

Moţiunea de cenzură depusă de PNL la adresa Guvernului PSD-ALDE, a fost citită, luni, în plenul reunit al Parlamentului, fiind prezenţi 287 de senatori şi deputaţi. Siguri că vor rămâne în cursă, premierul Mihai Tudose şi majoritatea membrilor Guvernului nu au fost în sală. Potrivit știrileprotv.ro, doar 148 de aleși au semnat moțiunea, iar pentru a da jos Guvernul Tudose va fi nevoie de 233 de voturi

Data şi ora dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură urmează să fie stabilite miercuri, într-o nouă şedinţă a Birourilor Permanente Reunite.

Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament

image
image
image
image
image
image
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net