Răzvane, batem şi noi Hounduras?

Ultima actualizare:

Eşecurile cu Ucraina şi Macedonia, care au venit după meciul pierdut în februarie în faţa Israelului, i-au dat peste cap pe "tricolori".

Atacantul Ionuţ Mazilu mărturiseşte că se gândeşte cu groază la meciul cu Franţa, programat în toamnă, din preliminariile CM 2012.

"După cum am jucat cu Macedonia, nu cred că putem emite pretenţii cu Franţa", a spus vârful lui Arsenal Kiev. Mazilu este sigur că schimbarea selecţionerului Răzvan Lucescu ar fi o greşeală enormă: "Meteahna noastră e să schimbăm antrenori din vorbe, dar nu contestatarii sunt cei care decid. Răzvan trebuie lăsat în pace".

Dinamovistul Andrei Cristea a găsit motivul pentru care naţionala României a pierdut, pentru prima dată în istorie, în faţa Macedoniei. "Ce ne-a incomodat la ultimul meci? Adversarul", a fost explicaţia hilară oferită de "vârful" "tricolorilor".

Cristea spune totuşi că românii ar trebui să susţină în continuare prima reprezentativă, deşi ultimele rezultate nu apropie suporterii de naţională: "Noi trebuie să fim optimişti, cu toate că România este o ţară de pesimişti. Vom avea altă faţă când vom începe preliminariile".

În absenţa lui Cristi Chivu, plecat din cantonament direct în vacanţă în Caraibe, banderola de căpitan al echipei va fi purtată de Mirel Rădoi, mijlocaşul lui Al Hilal urmând a juca a 63 a oară pentru echipa naţională. "Nu ştiu dacă Honduras e mai bună decât România, dar ei sunt la Mondiale, iar noi nu!", a declarat fostul stelist.

Honduras este o naţională exotică

Republica Honduras are o populaţie de 7 milioane de locuitori, la o suprafaţă de 112,492 km2. Capitala Tegucigalpa e situată la o altitudine de 1.000 de metri şi are 1,2 milioane de locuitori.

 Honduras a jucat pentru prima oară în istorie contra Guatemalei, la 14 septembrie 1921, când a pierdut cu...1-10.

Federación Nacional Autónoma de Fútbol de Honduras s-a înfiinţat însă abia în 1951, când s-a şi afiliat la FIFA.

Hondurienii s-au confruntat cu un episod neplăcut la finalul amicalului cu Belarus, 2-2. Un oficial al bieloruşilor a dorit un schimb de tricouri, însă cererea acestuia a fost respinsă iniţial, motivul invocat fiind acela că "Los Catrachos" nu aveau suficiente tricouri.

Jucătorul cu numele cel mai interesant: Georgie Welcome, care joacă la CD Montagua.

 Porecla cea mai interesantă: Lui Julio César de León i se spune "Rambo"

 Înfrângerea Hondurasului cu 3-0 în faţa El Salvador în preliminariile pentru CM 1970 a declanşat un război între cele două ţări, care a durat patru zile.

 Antrenorul Reinaldo Rueda Rivera este columbian şi fost profesor universitar. A lucrat la selecţionatele U-17, U-20, U-21, U-23 şi de seniori ale Columbiei, iar în 2006 s-a angajat la naţională în Honduras, reuşind şi calificarea la CM 2010. De remarcat că, deşi are 53 de ani, nu a antrenat niciodată o echipă de club.

 Mijlocaşul ofensiv Amado Guevara, căpitanul naţionalei, are 34 de ani şi 134 de selecţii la prima reprezentativă. Momentan, Guevara joacă în ţara natală, la CD Motagua, dar a mai trecut şi pe la New York Red Bulls, Chivas USA sau Toronto FC.

La cei aproape 37 de ani ai săi, Carlos Pavon rămâne cel mai sonor nume al Hondurasului. A jucat la 14 echipe din ţara natală, Mexic, Spania şi SUA, dar de fiecare dată s-a întors la marea sa dragoste, Real España. Pavon are 100 de selecţii şi 57 de goluri la prima reprezentativă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net