Fetelor, nu vă bateţi singure! România joacă luni cu Cehia în optimile Mondialului

Ultima actualizare:

    Cristina Neagu
Cristina Neagu

Dacă joacă la turaţia obişnuită, România n-are cum să fie eliminată de Cehia în optimile Campionatului Mondial. Meciul e luni seară, de la ora 18.30, în direct la TelekomSport.

Mare favorită la calificarea în sferturile Mondialului din Germania, naţionala feminină de handbal trebuie să ia în serios Cehia pentru a nu avea surprize neplăcute din partea unui adversar net inferior.

Doar România poate învinge România luni seară, la Leipzig. Pentru că au câştigat grupa A a competiţiei, tricolorele au „pescuit” în optimi o echipă de bătut, clasată doar pe locul patru în grupa B. La cum a arătat până acum jocul creionat de pe margine de selecţionerul Ambros Martin, româncele n-au cum să se împiedice de Cehia. Totuşi, Cristina Neagu şi colegele sale pot pica într-o capcană, mai ales în cazul în care defensiva va scârţâi, iar în atac va apărea precipitarea. Cehoaicele n-au fost niciodată într-un sfert de finală la Mondiale, dar au câteva arme de care vor încerca să profite la maximum. În primul rând, linia de 9 metri este una de temut, cu golghetera Luzumova în prim-plan. Apoi, Cehia e o echipă arţăgoasă, rapidă pe contre şi care care nu renunţă la luptă. S-a văzut acest lucru în meciul din grupe cu Polonia, câştigat cu o răsturnare spectaculoasă de scor în ultimul sfert de oră. De asemenea, Cehia a jucat mult timp de la egal la egal cu Suedia, echipă care ulterior a bătut Norvegia.

În favoarea noastră stă şi palmaresul meciurilor directe, România fiind neînvinsă în faţa adversarei de astăzi în competiţiile oficiale. În cazul unei victorii, naţionala noastră va întâlni în sferturi învingătoarea „optimei” Japonia – Olanda.

Programul optimilor

Duminică

Suedia – Slovenia

Serbia – Muntenegru

Ungaria – Franţa

Germania – Danemarca

Luni

România – Cehia

Rusia – Coreea de Sud

Spania – Norvegia

Japonia – Olanda

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net