A bătut-o pe Juventus, apoi s-a distrat cu soţia

Ultima actualizare:

    Ştefan Radu  şi nevasta lui  au împreună o  pereche de gemeni
Ştefan Radu şi nevasta lui au împreună o pereche de gemeni

E sărbătoare mare în curtea echipei Lazio Roma, care a reuşit să smulgă un trofeu din mâna imbatabilei Juventus Torino, „Bătrâna Doamnă” dominând autoritar fotbalul din Italia în ultimii ani.

La finalul săptămânii trecute, cu românul Ştefan Radu în teren, Lazio a bătut-o pe Juve cu 3-2 şi a pus mâna pe Supercupă. Succesul a declanşat un adevărat delir în rândul fanilor laziali, câteva mii de suporteri aşteptându-şi eroii la întoarcerea acestora în cantonamentul de la Formello. Euforia i-a cuprins şi pe conducătorii lui Lazio, în frunte cu preşedintele Lotito, acesta din urmă organizând o petrecere la care au fost chemate şi partenerele de viaţă ale fotbaliştilor.

Astfel, Ştefan Radu (30 de ani) a avut-o alături pe frumoasa sa soţie, Alexandra, cu opt ani mai în vârstă. Cei doi sunt căsătoriţi din 2012 şi au împreună o pereche de gemeni, Eduardo Constantin şi Alessia Maria. Jucătorii lui Lazio nu au însă prea mult timp de petrecut, duminică urmând să debuteze în noua ediţie de campionat, pe teren propriu cu promovata SPAL Ferrara.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net