În 2009, Mircea Sandu era diagnosticat cu cancer la colon. Acum, la opt ani de la teribilul diagnostic, fostul șef al Federației Române de Fotbal este vizibil transformat. Are câteva kilograme în minus, dar și un optimism molipsitor, fiind mereu cu zâmbetul pe buze.

Jovial, în vervă, pus pe glume și pe distracție: așa a fost deunăzi Mircea Sandu, la nunta lui Cristian, fiul lui Nicu Gheară, eveniment care a avut loc pe 7 octombrie. Prieteni de ani de zile, Sandu și Gheară s-au reîntâlnit în Austria, acolo unde s-a desfășurat ceremonia, la care au mai luat parte și alți oameni de fotbal, precum Ciprian Marica și Ioan Niculae, patronul de la Astra Giurgiu. Nașul a socializat, a ciocnit un pahar de șampanie, iar unul dintre invitați a imortalizat momentul și a publicat imaginea pe Facebook. Peste câteva zile, mai exact pe 22 octombrie, fostul șef al FRF împlinește 65 de ani.

Mircea Sandu, boala, cancer colon, operatie, Franta, nunta Nicu Gheara
Așa arată acum Mircea Sandu
foto: Facebook

Ultimii opt i-a petrecut prin spitale și asta pentru că medicii i-au descoperit o tumoră la nivelul colonului. A urmat o operație complicată și chinuitoare la o clinică din Franța, ședințe de chimioterapie, iar acum se poate spune că, după o luptă aprigă, cancerul este ținut în frâu. Nașul este cu câteva kilograme mai slab, cap palid,  însă vesel. "Sunt bine", e totul în regulă, vă mulțumesc mult", ne-a declarat ieri Mircea sandu. De altfel, starea de optimism a fost scutul împotriva bolii, așa cum a mai spus Mircea Sandu. ”Dacă nu stai bine la cap şi dacă nu te duci la luptă deschisă, boala te doboară psihic. Nu vorbesc de boala propriu-zisă, ci de afecţiunea psihică, pentru că, în astfel de momente, ajungi şi la aşa ceva”, povestea, în urmă cu câțiva ani, Mircea Sandu. Operația și tratamentele pe care le-a făcut Nisa l-au costat mai bine de 100.000 de euro. 

Alte articole