Ionuţ Popa: "Fac blaturi la Cupa României sau la Cupa Ligii"!

Ultima actualizare:

    Ionuţ Popa
Ionuţ Popa

Antrenorul celor de la Poli Timişoara, Ionuţ Popa, a tunat după meciul cu Chiajna, 0-0, fiind enervat că echipa sa are un program prea încărcat şi că nici până acum clubul nu a primit banii pentru parcursul din Cupa României şi Cupa Ligii.

"Nu vreau să vorbesc nimic despre meci. Vreau doar să-i întreb pe Răzvan Burleanu și pe Gino Iorgulescu dacă le place cum jucăm. Mie nu îmi convine cum jucăm din două în două zile. Eu nu mai pot să vorbesc de fotbal. Nu știu cine face programările, nu mă interesează, dar eu joc din două în două zile. De miercuri și până astăzi, am aproape patru meciuri. Trei meciuri plus prelungiri. Jucătorii mei nu mai pot să stea în picioare. Au ficat, au plămâni, au inimă, dacă se întâmplă ceva cu un jucător de la Poli? Răspunde Gino Iorgulescu sau Răzvan Burleanu? Degeaba au toate mijloacele la dispoziție, nu au timp. E bătaie de joc! Mâine am liber și poimâine plec la Tg Jiu, că joc iar. Cum au gândit asta?

Mi-au dat comunicat, domnul Burleanu, domnul Iorgulescu, și din partea Federației, și din partea Ligii, că le-am cerut banii din Cupa Ligii. Mi-au dat comunicat să-mi pună pumnul în gură, să tac. Nu vreau să tac! Vreau să se facă dreptate! De ce sunt programat în halul ăsta?!", a spus Ionuţ Popa după meci.

"Nu știu de unde vine. Din cer, din iad, nu știu de unde vine, dar eu tot joc din două în două zile. Nu mai pot. Jucătorii nu se mai pot concentra. Ce faier am fost eu că am mers în acest două competiții. Fraier mare am fost că am mers. Explică-mi și mie cum se poate așa ceva. Nici în Anglia nu se poate așa ceva.

Aceasta este frustrare. Suntem frustrați. Plecăm cu -14, suntem programți cum suntem programați și suntem frustrați. Nu jignesc pe nimeni, respect Liga și Federația!", a mai spus el.

El a anunţat că va boicota Cupa României şi Cupa Ligii: "Să nu mă prezint? Uite că nu mă prezint! Fac blaturi la Cupa României sau la Cupa Ligii. Am respectat aceste două competiții. Suntem singura echipă din România pe trei fronturi. Puțin respect pentru echipa asta! Nu puteau să mă bage sâmbătă sau duminică cu Tg Jiu? Nu înțeleg! Poate sunt eu mai fraier, am moacă de prost. Să-mi explice și mie...Noroc că nu beau. Mă duc acum până la Arad și vorbesc singur în mașină și-i rog pe domnii președinți să-mi dea un comunicat de ce echipa din Timișoara e programată așa. La Turnu Severin mergem să facem o baie în Dunăre".

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net