Halep, cu Mickey Mouse la petrecere

Ultima actualizare:

    Simona Halep a fost asaltată de fotografi pe covorul verdeFoto: Guliver, Getty Images
Simona Halep a fost asaltată de fotografi pe covorul verdeFoto: Guliver, Getty Images

Oraşul american New York este plin în aceste zile de vedete ale tenisului mondial. Simona Halep, ocupanta locului 5 în lume, a ajuns acolo la începutul săptămânii, iar joi seara a participat la o acţiune caritabilă.

Simona Halep s-a numărat printre starurile tenisului invitate la gala Taste of Tennis, o acţiune caritabilă în care bucătari celebri, ajutaţi de tenismeni chiar mai cunoscuţi decât ei, gătesc diverse preparate care sunt apoi vândute în scop caritabil. Anul acesta, Simona nu a mai intrat în acţiunea de preparare a mâncărurilor cu „gust de tenis”, ca la ediţia trecută, dar s-a aflat în public, acolo unde a atras toate privirile prin rochiţa crem pe care a îmbrăcat-o. 

Mai mult, ea a fost lăudată şi pentru modelul cu Mickey Mouse pe care-l avea îmbrăcămintea aleasă, care-i dădea un aer copilăresc, ce se potrivea perfect cu atmosfera din acea seară. 

Simona Halep, ca şi celelalte vedete ale tenisului, se află la New York pentru a participa la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. 

Românca a fost desemnată cap de serie numărul 5 şi este una dintre pretendentele autorizate la obţinerea titlului. Câştigătoare a 14 titluri WTA în carieră, sportiva antrenată de australianul Darren Cahill nu a triumfat niciodată într-un turneu de Grand Slam.

Tragere grea pentru românce

Foto: Guliver, Getty Images
Foto: Guliver, Getty Images

Vineri a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal de la US Open. Cele cinci românce pot spune că au avut ghinion. Simona Halep, cap de serie 5, va juca în primul tur contra belgiencei Kirsten Flipkens. Simona e pe acelaşi sfert de tablou cu principala favorită, Serena Williams. Irina Begu, cap de serie 21, va debuta la actuala ediţie contra americancei Lesia Tsurenko. Monica Niculescu va avea o adversară dificilă, cehoaica Barbora Strykova, iar în turul secund ar putea juca împotriva Soranei Cîrstea. Aceasta va juca în primul tur contra unei jucătoare din calificări. Patricia Ţig va juca împotriva nemţoaicei Laura Siegemund.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net