Simona Halep, de pe scenă, la antrenament

Ultima actualizare:

    Simona Halep, alaturi de tatal ei, pe stadionul Farul din ConstantaFOTO: Instagram
Simona Halep, alaturi de tatal ei, pe stadionul Farul din ConstantaFOTO: Instagram

Tenismena a schimbat rochia de seară cu treningul în doar câteva ore. De asemenea, a schimbat si oraşele

Simona Halep este încă în vacanţă, dar doar pe hârtie. Ea a avut un program încărcat în ultimele zile. După ce, miercuri seară, s-a aflat pe scena Ateneului, ieri a avut antrenament fizic la Constanţa.

Cea mai bună jucătoare în clasamentul mondial, Simona Halep a primit miercuri o diplomî de excelenţă în cadrul galep Asociaţiei Presei Sportive din România, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înfiinţarea acestui for. Îmbrăcată într-o rochie de seară neagră, foarte elegantă, sportiva noastră a dat şi câteva declaraţii: „A fost cel mai bun an de departe, dar şi cel mai greu, cu momente emoţionale dificile. Au fost însă şi momente frumoase, atunci când am reuşit să ajung pe locul 1. A fost un an frumos şi sper să am alţii şi mai frumoşi”, a spus tenismena. Ea a dezvăluit că se află încă în vacanţă, dar că atunci când poate mai merge la sala de fitness, să alerge.

La doar 12 ore de la terminarea ceremoniei, Simona a ajuns acolo unde se simte cel mai bine, acasă, la Constanţa. Unde a ieşit la antrenament chiar dimineaţa, pe stadionul Farul. Acolo unde a făcut un antrenament de pregătire fizică, aducându-şi aminte de perioada copilăriei, când, pe aceeaşi arenă, făcea primii paşi în sport.


    Simona Halep, pe scena Galei APSFOTO: Sportpictures.eu
Simona Halep, pe scena Galei APSFOTO: Sportpictures.eu
image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net