Simona Halep a făcut cură de pepeni în vacanţă

Ultima actualizare:

    Tatăl Simonei, Stere,  a fost cel care a cărat  cei 16 pepeni în curtea  vilei din ConstanţaFoto: Mihai Ionescu
Tatăl Simonei, Stere, a fost cel care a cărat cei 16 pepeni în curtea vilei din ConstanţaFoto: Mihai Ionescu

După eliminarea din sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, Simona Halep a avut parte de câteva zile în care a uitat de tot de tenis, antrenamente sau orice activitate care amintea de profesia sa.

Şi unde putea să se simtă Simona mai bine decât acasă, în mijlocul familiei, acolo unde nu este vedeta milionară a tenisului, ci copilul iubit al părinţilor care încearcă să-i facă toate poftele. Cum pepenii s-au numărat dintotdeauna printre fructele favorite ale Simonei, tatăl acesteia, Stere, s-a asigurat că acest aliment nu va lipsi din casă. Drept urmare a cumpărat de la un cunoscut venit la poartă nu mai puţin de 16 pepeni, pe care i-a cărat chiar el în vila imensă, recent construită de Simona în apropierea casei părinteşti din Constanţa.

Profitând de prezenţa în oraşul ei natal, Simona Halep s-a reîntâlnit cu prietenii din copilărie, cu o parte dintre ei făcând şi poze pe faleza de la Cazino, sau prin diferite locuri din oraş. De asemenea, a petrecut mult timp cu cea care i-a furat inima, nepoţica ei, Tania, fiica fratelui Simonei. În vârstă de 7 luni, ea este răsfăţata familiei, aşa cum este şi firesc, iar sportiva o umple de cadouri la fiecare revenire în ţară.

A început pregătirea cu boxul

Pauzele lungi şi dese nu sunt, în nici un caz, cheia marilor succese în tenis. Iar Simona Halep ştie foarte bine acest lucru. Aşa că a revenit în sala de antrenament. Numai că a înlocuit racheta cu mănuşile de box. Ea s-a filmat luptându-se cu sacul de box, aşa cum au făcut de-a lungul timpului şi alte jucătoare care s-au pregătit cu Darren Cahill sau cu colegii acestuia din echipa Adidas. În trecut, astfel de antrenamente erau făcute, printre altele, de Caroline Wozniacki şi de Sorana Cîrstea.

La US Open poate lua 3,2 milioane de euro

Programat în perioada 28 august - 10 septembrie, US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este marea ţintă a Simonei Halep în următoarele două luni. Anul acesta, atracţia este chiar şi mai mare, căci se vor acorda cele mai mari premii din istorie. Campionii probelor de simplu vor primi, fiecare, câte 3,2 milioane de euro, în vreme ce finaliştii vor primi 1,57 milioane de euro. Până la US Open, Simona va mai participa la turneele de la Toronto (7-13 august) şi Cincinnati (14-20 august).

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net