Prin Ilie Năstase, în 1973, şi prin Simona Halep în această săptămână, ţara noastră a intrat în clubul exclusivist al naţiunilor care s-au aflat de-a lungul timpului în fruntea ierarhiilor din ATP şi WTA.

Începând de luni, atunci când Halep a devenit oficial prima jucătoare a lumii, tenisul din România a produs o adevărată minune. De-acum încolo, ne putem lăuda cu lideri mondiali la masculin şi feminin, un detaliu statistic de care puţine ţări se bucură.

Astfel, „dublul” de aur format din Simona Halep şi Ilie Năstase (care a deschis în 1973 lista tenismenilor care au fost pe locul 1 în ATP) au dus România într-o companie selectă, alături de SUA, Spania, Australia, Germania, Rusia, Serbia şi Elveţia.

La acest capitol, americanii conduc detaşat, cu şase lideri mondiali în ATP, respectiv opt în circuitul feminin. Podiumul e completat de spanioli şi australieni, ţări în care tenisul e la un nivel incomparabil cu cel din România. La fel, Germania şi Rusia au baze de selecţie uriaşe şi investiţii pe măsură în creşterea jucătorilor de valoare. De asemenea, sârbii produc sportivi de elită pe bandă rulantă, şi asta nu numai la tenis. A mai rămas Elveţia, cu marile staruri Federer şi Hingis, o naţiune care ştie să-şi descopere valori şi apoi să le susţină în drumul către marea performanţă. În aceste condiţii, performanţa României e una uluitoare, ştiindu-se condiţiile dificile în care Simona Halep şi Ilie Năstase au dat din coate pentru a ajunge în poziţia de „number one”.

Ţările cu lideri mondiali în ATP şi WTA:

Roger Federer şi Martina Hingis

SUA - Pete Sampras, Jimmy Connors, John McEnroe, Andre Agassi, Jim Courier, Andy Roddick (masculin), Martina Navratilova, Serena Williams, Chris Evert, Monica Seles, Lindsay Davenport, Tracy Austin, Jennifer Capriati, Venus Williams (feminin)

Spania - Rafael Nadal, Juan Carlos Ferrero, Carlos Moya (masculin), Arantxa Sanchez Vicario, Garbine Muguruza (feminin)

Australia - Lleyton Hewitt, John Newcombe, Patrick Rafter (masculin), Evonne Goolagong Cawley (feminin)

Germania    Boris Becker (masculin), Steffi Graf, Angelique Kerber (feminin)

Rusia - Marat Safin, Yevgeny Kafelnikov (masculin), Dinara Safina (feminin)

Serbia - Novak Djokovic (masculin), Jelena Jankovic, Ana Ivanovic (feminin)

Elveţia - Roger Federer (masculin), Martina Hingis (feminin)

România - Ilie Năstase (masculin), Simona Halep (feminin)