Tradiționala varză murată este una dintre delicatesele pregătite toamna de gospodine și poate fi folosită pentru o mulțime de preparate, de la sarmale, la diverse salate. Află cele mai bune ponturi pentru ca gustul ei să iasă desavârșit.

Cum pregătești varza

Când o alegi, trebuie să ții cont ca varza să fie bine coaptă, albă și cu foi subțiri. Căpățânile trebuie să fie îndesate, pline, iar frunzele ferme, neatacate de insecte. Saramura se pregătește pe cântar, la fiecare 10 litri de apă se adaugă câte 500 g de sare grunjoasă, specială pentru murături. Fiecare varză se taie drept de la cotor, apoi se scobesc înauntru, unde se adaugă sare. Trebuie să fie așezate în butoi numai cu cotorul în sus. Tradiția spune că se pune la murat după ce cade bruma, între Sfântul Dumitru și Sfântul Andrei. Pentru iarnă, varza se pune la murat în octombrie, de Sfântul Dumitru, pentru a fi gata atunci când se intră în Postul Crăciunului.

 

Ce butoi este mai bun

Pentru un gust desăvârșit, butoiul în care se pune varza la murat trebuie să fie din stejar. De asemenea, este indicat să aibă fixată o cană de metal sau lemn, prevăzută cu un robinet. Butoiul se opărește și se lasă o zi cu apă și 1 kg de var nestins în el, pentru a se curăța de impurități. Se spală apoi iar, în câteva ape clocotite. Pe fundul butoiului se presară un strat de sare, cimbru, mărar, boabe de porumb și câteva felii de gutui.

 

Citește mai mult pe clickpoftabuna.ro