Menta, un tonic universal

Ultima actualizare:

    Uleiul de mentă are numeroase efecte terapeuticeSursa foto: lataifas.ro
Uleiul de mentă are numeroase efecte terapeuticeSursa foto: lataifas.ro

Izma bună (Mentha piperita) este unul dintre cele mai eficiente remedii naturale pentru o varietate de boli, de la durerile gastro-intestinale, indigestii, arsuri gastrice, dureri reumatismale, migrene şi până la combaterea depresiei și anxietăţii.

 În studiul ”Izma bună”, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competențe în fitoterapie și nutriție, precizează că izma bună este specia de mentă medicinală care conţine cele mai eficiente principii active şi proprietăţi curative. Substanţele active importante conţinute de această plantă, precum mentolul (un valoros ulei eteric), compuşii antibiotici şi substanţele minerale au o puternică acţiune antiseptică şi calmantă. Fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă  tratamentul cu mentă pentru efecte mai puţin cunoscute:

„Sub formă de infuzie, menta revigorează sistemul nervos şi pune în mişcare sângele. În plus, o cură cu preparate din mentă: infuzie, ulei sau sirop revigorează întregul organism, combate palpitaţiile şi anxietatea. Folosită în cure de trei-patru săptămâni, infuzia de izmă îmbunătăţeşte funcţia ficatului şi secreţia bilei şi calmează colonul iritabil. În acelaşi timp, siropul de mentă este revigorant şi scurtează perioada de convalescenţă după răceli şi viroze”, ne spune fitoterapeutul Eugen Giurgiu.

Cocteiurile cu mentă, bune pentru organismul obosit

Studii recente au dovedit că  toate cocteilurile care conţin mentă sunt tonice pentru organismul obosit, după numeroase eforturi fizice şi intelectuale sau după meniuri bogate în grăsimi şi în dulciuri rafinate.  

Menta, un excelent calmant

Menta este renumită pentru proprietăţile ei calmante. Infuziile şi uleiul de mentă reduc efectele indigestiei (greţuri, balonări, dureri de stomac şi de bilă) după prima zi de tratament. O infuzie se prepară dintr-o linguriţă de mentă de grădină şi o cană cu apă, iar ceaiul se consumă cu înghiţituri mici. Prima infuzie se bea dimineaţa, înainte de micul dejun, iar a doua, după cină.  

Menta combate mușcăturile de țânțari

Pentru perioada verii, când  ne confruntăm cu mușcăturile de țânțari,  uleiul de mentă are efecte  grozave. Pielea trebuie masată cu acest ulei  și , la scurt timp, tegumentul nu mai este iritat, și nu  mai prezintă usturimi.

De asemenea, uleiul de mentă te scapă de mătreață

De asemenea, uleiul de mentă are efecte benefice când scalpul are  mătreață. Trebuie să aplicați câteva picături de ulei pe pielea capului, să masați  bine și apoi să lăsați să acționeze 30 de minute. După aceea, trebuie să vă spălați cu șampon și apă caldă.

Uleiul de mentă alină durerile reumatismale

Fitoterapeuții au constatat că uleiul de mentă are proprietatea de a reduce inflamațiile și de a calma  durerile reumatice. Dacă aveți reumarism, aplicați câteva picături de ulei de mentă pe zonele cu probleme și în curând veți constata efectul calmant al acestuia.  

Lichiorul  de mentă îndepărtează starea de neliniște

Acest lichior este renumit pentru efectul său calmant și pentru efectul benefic asupra digestiei Iată cum se prepară:

Ingrediente: Patru linguriţe de frunze de izmă, 300 mg  miere de tei, un litru de apă, 4 cuişoare, coaja unei portocale, vanilie (un sfert de baton), 300 ml de ţuică de ţară sau 200 ml alcool rafinat.

Preparare: Fierbem izma şi aromele în apă, la foc mic, timp de 30 de minute. Strecurăm lichidul şi adăugăm mierea. Mai lăsăm să  clocotească cinci minute, mestecând foarte bine, cu o lingură de lemn. Adăugăm alcoolul şi mestecăm, în continuare, până se omogenizează bine. Când lichiorul este cald îl turnăm în sticle închise la culoare şi le astupăm foarte bine. Leacul acesta se serveşte ca aperitiv la mesele festive. Curativ, se bea câte un păhărel de 5o ml, după cină.  

Totodată, acest lichior preparat în casă stimulează digestia şi îndepărtează starea de nelinişte.

O cană de cacao cu mentă, un excelent energizant    

Ingrediente: 250 ml lapte degresat, o lingură de pudră de cacao, o lingură de zahăr, 5-6 frunze de mentă.

Preparare: Într-o crăticioară de 500 ml, turnaţi laptele rece peste zahărul amestecat cu cacao. Amestecaţi până când compoziţia se omogenizează. Apoi, puneţi vasul la foc mic; când amestecul începe să fiarbă, adăugaţi menta presată în blender. Turnaţi licoarea într-o cană şi adăugaţi alte 2-3 frunze de mentă pentru aromă.    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net