Ieșirea nervoasă a Prințesei Diana pe când era la schi cu cei doi băieți ai ei

Ultima actualizare:

    Prințesa Diana, la schi cu cei doi băieți ai eifoto: arhivă OK!
Prințesa Diana, la schi cu cei doi băieți ai eifoto: arhivă OK!

Lady Di a fost o mamă iubitoare, amuzantă și ocrotitoare, precum oricare alta, spun istoricii. Asta deși, la Palat, erau reguli de creștere a vlăstarilor regali bine stabilite și foarte rigide. Soția Prințului Charles a insistat, în ciuda acestor cutume, să-i crească pe William și Harry în spiritul unei familii iubitoare, foarte atentă cu nevoile celuilalt.

De aceea, cei doi prinți au avut parte de o copilărie normală, din care n-au lipsit activitățile specifice vârstei lor, deși aveau în program și îndatoriri princiare, precum vizitarea oamenilor fără adăpost și alte cauze umanitare, apropiate sufletului mamei lor.

Lady Di a vrut, mai presus de orice, ca cei doi băieți ai ei să simtă iubirea de mamă. De aceea, chiar și după despărțirea oficială de tatăl lor și plecarea ei din domiciliul conjugal, ea s-a asigurat că William și Harry nu se vor înstrăina vreodată de ea. Un moment controversat în istoria familiei regale este acela în care Prințesa Diana a hotărât să meargă în vacanță la schi, în Lech, Austria, alături de William și Harry, deși o armată de paparazzi era permanent în umbra lor și risca să le strice momentele de familie.

Din păcate, în timpul vacanței în Austria, Prințesa Diana a avut cădere nervoasă! Iată-i reacția într-un video!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net