Omul de afaceri Bobby Păunescu (40 de ani) s-a însurat sâmbătă (18 iulie) cu frumosul fotomodel Alice Peneacă (23 de ani). Ceremonia s-a desfășurat într-un decor de vis, în aer liber. Totul a fost planificat de Alice încă de când aceasta era doar o copilă.

Evenimentul a fost unul restrâns, iar Alice Peneacă și Bobby Păunescu și-au spus „Da” în fața familiei și a celor mai apropiați prieteni. Alice ne-a acordat un interviu în exclusivitate și ne-a povestit totul despre cum s-a desfășurat cununia civilă și despre ce a făcut apoi.

Alice a planificat întregul eveniment

Marele eveniment a fost planificat până la cel mai mic detaliu de Alice, dar nu oricând. Vedeta se visa mireasă în acel decor încă de când era doar o fetiță: „Sincer, de când sunt mică pregătesc nunta asta (cununia, în cazul de față)... mai lipsea mirele”, ne-a mărturisit ea. Visul ei s-a îndeplinit foarte repede. Alice povestește că Bobby nu a așteptat prea mult timp înainte să o ceară de soție: „Bobby este imprevizibil, m-a cerut după trei luni de relație... stăm prost cu organizarea, în schimb”, a glumit ea.

„Câinele vine cu noi în luna de miere”

James, câinele lui Bobby Păunescu, a fost răsfăţatul evenimentului

Au avut o cununie de vis, dar luna de miere mai așteaptă. Alice și Bobby Păunescu vor pleca în vacanța vieții lor abia după ce își vor termina treburile din România. Un lucru e sigur însă: simpaticul James, câinele familiei și răsfățatul tuturor, va fi partenerul lor de călătorie.

Nunta topmodelului Alice Peneacă (23 de ani) cu omul de afaceri Bobby Păunescu (40 de ani) a fost, fără doar și poate, evenimentul anului în România. Ceremonia luxoasă cu 300 de invitați, aleși pe sprânceană, a avut loc în weekend, mai precis sâmbătă, într-un decor de basm, la Buftea, și imediat după aceasta toată lumea se aștepta ca mirii să fugă pe meleaguri străine, într-o binemeritată lună de miere. Iată însă că munca nu i-a permis frumoasei mirese să se bucure încă de clipe romantice alături de soțul ei. Dacă nu s-au hotărât încă ce destinație de vis vor alege, cei doi îndrăgostiți știu sigur că îl vor lua cu ei pe cel de-al treilea membru al familiei, cățelul lor, James, un metis de Golden Retriever, în vârstă de opt ani, pe care îl răsfață cum știu ei mai bine. „Acum sunt la Cluj, muncesc. Fac o ședință foto pentru Kenvelo (n.r. Alice este imaginea acestui brand de îmbrăcăminte). De plecat, vom pleca atunci când ne terminăm treaba. Nu am făcut încă planuri, dar cu siguranță îl luăm și pe James cu noi”, a declarat Alice, pentru Click!

Și la nuntă, câinele a avut parte de un tratament preferențial: a fost înțolit precum un cavaler de onoare, cu manșete și papion la gât și a avut voie să guste tot ce i-a poftit inimioara. În privința copiilor, Alice ne-a declarat, hotărâtă: „Câți vrea Dumnezeu!”.

Despre rochii, aceasta s-a emoționat și a omis un „mic” detaliu. Deși trebuia să aibă două ținute în timpul evenimentului, Alice a rămas numai cu una, cea realizată de Ramon Filip: „Am avut, într-adevăr, și o a doua ținută superbă, făcută de Stephan Pelger special pentru cununie, doar că, fiind copleșită de emoții și mereu pe fugă, am uitat un accesoriu «esențial», fără de care nu aveam cum să port rochia decoltată”, a povestit ea. Iar când vine vorba de haine, nici James, cățelușul familiei, nu s-a lăsat mai prejos: „Ținuta lui James am cumpărat-o când am fost în Utah, la Sundance, special pentru cununie”.

S-au distrat până în zorii zilei

Alice și-a schimbat pantofii eleganţi cu adidași

Petrecerea a fost una reușită pentru mireasă, care s-a distrat la maximum, iar la un moment dat a trebuit să își schimbe pantofii cu toc cu o pereche de pantofi sport: „Am dansat și cântat până la 6.30 dimineața, încontinuu”, a povestit Alice. A dansat atât de mult, că nici nu a apucat să guste delicatesele din meniul ales de ea: „Am mâncat câte ceva, îmi pare rău că nu am apucat să mănânc mai nimic din bufetul românesc”, a mai zis ea. După ce a plecat toată lumea, Alice și Bobby Păunescu s-au retras și ei către casă. Frumoasa vedetă s-a întors cu foarte multe flori de la cununia civilă, pe care nu a mai știut unde să le pună. Cu toate acestea, și-a folosit creativitatea: „Am improvizat niște vaze pentru flori. Îmi părea așa rău să le las să se ofilească! Ah, și... evident, am postat câteva zeci de poze de la cununie”, a mărturisit ea.

Când vor deveni Alice Peneacă și Bobby Păunescu părinți

Alice a devenit doamna Păunescu după cununia civilă, însă nu și în acte. Frumoasa vedetă a fost prea ocupată și nu a reușit, încă, să își modifice datele în mod oficial: „Încă nu am apucat să modific nimic, pentru că a trebuit să fug la Cluj, pentru o nouă Campanie Kenvelo”, a mărturisit ea. Nici luna de miere nu a apucat să o planifice din cauza programului încărcat. Alice este foarte obosită după toată agitația dinaintea și din timpul evenimentului, iar tot ceea ce își dorește este o vacanță: „Încă nu am apucat să mă odihnesc, sper să reușim să plecăm cât de curând în vacanță! O aștept de mult. Luna de miere... încă nu ne-am gândit”. Cât despre data nunții, fotomodelul a mărturisit că nu se va întâmpla în viitorul apropiat: „Dacă mă întrebați pe mine, după cununia asta, peste 25 de ani, odată cu cea de argint!”, a glumit ea. Cu toate acestea, Alice Peneacă aşteaptă cu nerăbdare să fie mămică alături de Bobby Păunescu: „Cât despre copil, oricând vrea Dumnezeu, ne dorim foarte mult!”.

Alice, preocupată până peste cap după cununie

În prezent, chiar dacă este proaspăt căsătorită, Alice nu se poate odihni nici o clipă. Fotomodelul continuă să lucreze la proiectele ei, de care este foarte entuziasmată: „Acum aștept să îmi vină o revistă Vogue Portugalia, cu poza mea în ea, sunt tare curioasă! Iar în octombrie, mă întorc în Los Angeles pentru o nouă campanie Guess”, ne-a povestit ea.