Când toți prietenii lor așteptau să primească invitația de nuntă, Ramona Bădescu a anunțat că se desparte de chipeșul Narcis Godeanu. Dacă bruneta este super celebră, despre fostul ei iubit nu se știau prea multe detalii. Presa argeșeană a notat câteva evenimente importante din viața bărbatului.

În 2011, presa argeșeană spunea așa despre Narcis Godeanu, fostul iubit al Ramonei Bădescu: ”Este unul dintre cei mai frumoși și mai bine îmbrăcați politicieni din țară. N-ai crede niciodată că acest bărbat îmbrăcat numai în haine de firmă a fost înnebunit să meargă cu vacile la păscut. A vrut să se facă notar, dar a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți avocați, iar în prezent are o firmă de consultanță juridică. Este și profesor universitar, dar unul foarte simpatic, fapt care i-a adus reputația de “idolul studentelor”. Originar din Argeș, Narcis Godeanu (42 de ani) este cel mai bun prieten al lui Adrian Mutu, însă a intrat în vizorul presei după ce s-a cuplat în 2014 cu prezentatoarea TV Rocsana Marcu, cu care a avut o relație destul de serioasă. De profesie este avocat, Narcis Godeanu  a fost căsătorit de două ori, iar cu prima soție are trei copii. Cu băiatul cel mare al acestuia, Ramona Bădescu se înțelegea foarte bine și a fost prezent la aniversarea ei.