Dan și Adriana Petrescu: “Distanţa nu a fost un impediment pentru relaţia noastră”

Dan, Adriana Petrescu și fiica lorfoto: Paul Fanatan

Unul dintre cele mai frumoase cupluri din România a acceptat să stea de vorbă cu noi, povestindu-ne despre momentele speciale, dar și grele în drumul lor spre construirea unei familii.

E una dintre acele familii spre care privim admirativ. Doi oameni pe care viaţa i-a adus la momentul potrivit împreună. Că totul e şi o chestiune de timp. De aşezare a lucrurilor în timp. E ceva estetic în apariţia lor. Trebuie să recunoaştem, nu ştiu cum bate inima Adrianei când îl vede pe Dan, ştiu cum bate a noastră când ni-l amintim. Pe noi, românii, Dan Petres­cu ne-a făcut fericiţi. Veţi vedea din discuţie că şi pe ea. Să prezint, așadar, doi oameni aşezaţi cumsecade în viaţa lor.

Când te uiți în urmă la viaţa ta, ce-ai avut ca să reușești, Dane?

Dan Multă ambiţie şi motivaţia de a fi cel mai bun în ceea ce fac, şi ca fotbalist, şi ca antrenor. Seriozitatea şi implicarea sunt esenţiale dacă vrei să reuşeşti în viaţă, indiferent de domeniu.

Tu ce știai despre Dan Petrescu înainte să-l cunoști, Adriana?

Adriana Nu ştiam decât că este fotbalist la echipa na­ţională şi asta prin prisma tatălui meu. În scurtele mele vizite în ţară, îl mai vedeam pe tatăl meu că se uita la meciurile echipei naţionale. Îmi amintesc că m-am ni­merit acasă în perioada când juca România un meci din Campionatul Mondial şi a câştigat.

Și cum ai trăit golurile acelea pe care Dan le dădea pentru România? Nu știu dacă cel cu America, dar cel cu Anglia? Te uitai la meciurile acelea?

Adriana: Mă uitam împreună cu tata la meciuri, el fiind microbist convins. Aşa că, la noi acasă, Cupa Mondială era urmărită de toată familia. Am trăit acele goluri ca orice român care se bu­cură pentru reuşita echipei naţionale.

Când termini cu fotbalul, când renunți la cariera asta, cât de greu e? Cum a fost perioada aceea pentru tine, Dan?

Dan: Fotbalul devine stil de viaţă, devine o parte din tine şi, când renunţi să mai joci, e ca şi cum ai renunţa la o parte din tine. Tocmai de aceea am şi continuat ca antre­nor. Nu pot sta departe de fotbal. Perioa­da aceea a fost, însă, grea. Eram obişnuit cu un ritm şi eram obişnuit ca rezultatele mele să depindă de mine. Ca antrenor, de­pinzi de jucători.

Citește pe www.okmagazine.ro continuarea acestui interviu!