Maria Constantin, copleșită de emoții! Și-a revăzut fiul după mai mult timp

Ultima actualizare:

    Maria Constantin Și-a revăzut fiul după mai mult timpFoto: Facebook
Maria Constantin Și-a revăzut fiul după mai mult timpFoto: Facebook

După ce a fost îndelung criticată pentru că și-ar fi abandonat băiețelul în vârstă de opt ani și nu mai știe nimic de el, Maria Constantin și-a revăzut în sfârșit fiul, iar reuniunea a fost foarte emoționantă.

Jurnaliștii de la BZI.ro au obținut informații detaliate de la o sursă apropiată cântăreței, cu privire la întrevederea dintre Maria Constantin și Codruț, băiețelul ei. Se pare că artista nu își mai văzuse copilul de foarte mult timp, perioadă în care au ținut legătura doar telefonic.

Sursa citată precizează că Maria Constantin a plecat la drum încă de luni seara (9 octombrie) și a ajuns la miezul nopții acasă la mama sa, în Târgu Jiu, iar a doua zi s-a îndreptat spre satul gorjean Lelești, aflat la nouă kilometri de Târgu Jiu, unde locuiește și primul său soț, Ciprian Tapota Lătărețu. A fost întrevedere mamă-fiu foarte emoționantă, iar cântăreața i-a oferit lui Codruț și un cadou, luat special pentru el din Cipru.

„Au fost la un film pentru copii, apoi la masă și la locurile de joacă pentru cei mici. s-au plimbat, și-au cumpărat tot ce și-au dorit și au putut să vorbească în voie unul cu altul. Și-au făcut planuri pentru vacanța de Crăciun, pe care doresc să o petreacă împreună la București. Atât pentru Maria, cât și pentru Codruț, revederea a fost emoționantă”, a declarat pentru BZI o persoană din preajma Mariei Constantin.

Artista și-a vizitat însă copiul în funcție de programul stabilit de judecători la primul său divorț. Ea poate să-și viziteze fiul în casa fostului său soț (primul), doar în cursul celei de-a doua și în cea de-a patra săptămână a fiecărei luni.

image
image
image
image
image
image
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net