Sebastian Papaiani nu mai poate să vorbească

Ultima actualizare:

    Pe 23 mai, Sebastian  Papaiani a suferit  un accident  vascular cerebral
Pe 23 mai, Sebastian Papaiani a suferit un accident vascular cerebral

Aniversarea celor 80 de ani de viaţă, ce va avea loc pe 25 august, îl va prinde pe maestrul Sebastian Papaiani într-o clinică de recuperare. La indicaţiile medicilor, familia actorului a decis să îl externeze pe acesta, zilele trecute, şi să îl ducă la o clinică din Baloteşti, unde va fi ajutat să se recupereze după accidentul vascular cerebral suferit în urmă cu o lună şi jumătate.

“Am avut un atac vascular, din fericire minor, iar în câteva zile sper să mă recuperez şi să părăsesc spitalul. Vă doresc sănătate şi să vă înveselesc puţin, vă spun că buletinul meu de identitate expiră abia în 2041!”, a fost mesajul oprimist pe care Sebastian Papaiani l-a transmis fanilor la doar câteva zile după ce a fost internat. Din păcate, externarea s-a produs abia zilele trecute. Dar actorul nu a ajuns acasă, ci la o clinică din Baloteşti. Asta pentru că recuperarea sa nu este una rapidă, aşa cum şi-a dorit el. Pe 23 mai, Sebastian Papaiani a fost găsit căzut de soţie, inconştient, în baie. În cădere, el s-a lovit la cap. Actorul suferise un atac vascular cerebral. 

Soţia actorului, Marcela, l-a vegheat zi şi noapte din clipa în care a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. În tot acest timp, apropiaţii maestrului au încercat să afle care este starea lui. Cei care nu s-au putut deplasa la spital, au încercat să îl sune. “Am tot vorbit între noi, să aflăm cum mai este. El nu ne răspunde la telefon. Nici soţia. Nu vrea să ne spună nimic şi nu înţeleg de ce se ascunde. Am înţeles, din gură în gură, că el nu poate vorbi şi că are o pareză pe partea stângă. Aş vrea să îmi răspundă măcar soţia lui la telefon, să aud de la ea veştile sigure”, a declarat, pentru Click!, unul dintre colegii de filmare ai lui Papaiani. Pe de altă parte, conform aceleiaşi surse, dintotdeauna, Papaiani şi soţia lui au fost discreţi şi niciodată nu şi-au spus problemele în public. 

Conform medicilor, recuperarea în cazul accidentelor vascular-cerebrale durează între şase luni şi un an. În cazul persoanelor înaintate în vârstă, recuperarea este şi mai greoaie. Cum există riscul de recidivă şi de complicaţii, maestrul va trebui să ducă o viaţă liniştită, să nu depună efort. În plus, el va fi nevoit să urmeze o anumită dietă şi să respecte cu stricteţe medicaţia. 

Cum recuperarea va fi una de durată, Sebastian Papaiani nu va mai putea urca pe scenă, în septembrie, când avea programate cinci reprezentaţii cu spectacolul “Amadeus”.

Click! spune

Născut la 25 august 1936, actorul Sebastian Papaiani are origini greceşti, din partea tatălui său, Alecu Papayannis. Memorabile sunt rolurile sale din seria „B.D.” (plutonier Căpşună), „Astă-seară dansăm în familie” (Alecu), “Păcală” (în rolul principal), „Toate pânzele sus!” (Ieremia). A jucat şi în telenovelele „Lacrimi de iubire” (2005) şi „Daria, iubirea mea” (2006).

40 de ani de când a jucat în «Toate pânzele sus!»

S-a filmat la  Constanţa şi  în Bulgaria
S-a filmat la Constanţa şi în Bulgaria

Unul dintre rolurile memorabile în care a jucat Sebastian Papaiani este cel al lui Ieremia, din serialul de aventuri “Toate pânzele sus!”, care şi acum, la 40 de ani diferenţă, face audienţe notablile. Click! i-a provocat pe unii dintre protagoniştii serialului să depene amintiri din perioada fimărilor.

Julieta Szönyi (67 de ani) este cea care i-a dat viaţă graţioasei Adnana. Acum la pensie, actriţa mai urcă pe scenă când şi când, în spectacole la Teatrul Mic. “Toţi ne-am înţeles bine, chiar am fost un echipaj adevărat. Până la urmă, s-a creat o aşa atmosferă încât chiar aveam senzaţia că pornim cu toţii într-o aventură nesfârşită pe mare”.

Jean Constantin  a dat culoare în  rolul lui Ismail
Jean Constantin a dat culoare în rolul lui Ismail

Mircea Mureşan (87 de ani), regizorul filmului, a povestit, pentru Click!, că şi acum i se întâmplă ca atunci când comandă un taxi şi îşi spune numele să fie întrebat dacă el este cel care a făcut “Toate pânzele sus!”. 

Ion Dichiseanu (82 de ani) a mărturisit că i-a revenit rolul lui Pierre Vaillant după ce actorul ales de regizor şi-a rupt piciorul înainte de filmări. “Aveam toate atuurile, aveam poezia şi romantismul personajului, am fost şi eu norocos, sau aşa a vrut destinul”, ne-a declarat “Dichi”.

Cristian Şofron,  în rolul lui Mihu, alături de  câinele Lăbuş
Cristian Şofron, în rolul lui Mihu, alături de câinele Lăbuş

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net