Acuzată de prostituţie, sexy-asistenta Loredana Chivu are un trecut agitat

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Aflată în centrul unui scandal cu acuzaţii foarte grave, că ar face sex pe bani, Loredana Chivu a avut o viaţă destul de neliniştită de când a devenit persoană publică.

Asistenta lui Dan Capatos a fost animatoare în cluburi de noapte şi câştiga chiar şi 1.000 de euro pe lună.

A renunţat la aceşti bani pentru a lucra în emisiunea "Un show păcătos", în urmă cu patru ani, unde salariul său ajungea la 500 de euro, după cum a scris Click! la vremea respectivă. Un pas important în câştigarea notorietăţii a fost apariţia în revista "Playboy", în 2009.

În tot acest timp a avut o relaţie sentimentală cu un fost fotbalist, Laurenţiu Ţone.

După ce s-a despărţit de el, Loredana s-a cuplat cu un băiat de bani-gata, Mircea Ureche, de dragul căruia s-a mutat la Sibiu şi a lăsat în urmă lumea mondenă a Capitalei. Anterior, ea fusese pusă pe liber şi de la emisiunea lui Dan Capatos.

Loredana Chivu şi Mircea Ureche

simeon stalpnicul png

Schimbarea din viaţa ei nu a deranjat-o prea mult, întrucât tânărul este fiul unuia dintre acţionarii celui mai mare grup de panificaţie din România.

Toate bune şi frumoase până la începutul anului 2012, când Loredana s-a despărţit de Mircea.

De atunci, Loredana a tot încercat să revină în prim-planul showbiz-ului românesc, fără prea mare succes. Abia în primăvara acestui an, Loredana şi-a recâştigat postul de asistentă la "Un show păcătos".

Loredana Chivu, acuzată că face sex pe bani: «Munceai pe un milion jumate!»

AUDIO Dovada că Loredana Chivu face sex pe bani: cere 250 de euro pe o partidă de amor

FOTO Top 10 vedete de la noi acuzate că ar face sex pe bani! Ce sume s-au vehiculat pentru fiecare

image
image
image
image
image
image
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net