Anda Adam spune tot! Prima reacţie după ce mesajele dintre ea şi Slav au fost făcute publice

Ultima actualizare:

    Anda Adam şi Victor Slav s-au despărţit în 2012, după o relaţie de 6 ani
Anda Adam şi Victor Slav s-au despărţit în 2012, după o relaţie de 6 ani

Anda Adam a dat primele explicaţii cu privire la presupusele mesaje dintre ea şi Victor Slav, din care ar reieşi că cei doi au avut legături amoroase în perioada în care Victor Slav şi Bianca erau căsătoriţi.

Anda susţine că nu a mai vorbit cu Victor Slav de luni bune şi că ceea ce a văzut în ziare este o minciună grosolană.

«Draga mea Mara nu sunt în ţară, de aceea nu pot dezbate subiectul acesta, de care sunt şocată. Nu am cuvinte pentru că aceste presupuse mesaje, care nu există şi nu au existat niciodată sunt agramate. Eu ştiu să vorbesc şi să scriu româneşte. Nu am mai vorbit cu Victor de luni întregi. Mi se pare bolnăvicios să faci aşa ceva numai pentru a face o ştire sau pentru a face rating», i-a transmis Anda Adam Marei Bănică, printr-un mesaj audio.

«Am sperat că o să am şi eu linişte şi să nu îmi mai fie folosit numele în subiecte de acest gen. Nu există trecut pentru mine iar dacă cei din presă vorn neapărat să trăim în trecut, eu nu am cuvinte. Îmi doresc să am linişte, să fac muzică şi să fiu un om liniştit şi fericit aşa cum merit», a continuat Anda.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net