Andreea Berecleanu, actriţă alături de Radu Beligan. Vezi ce rol interpretează!

Ultima actualizare:
Andreea Berecleanu si Radu Beligan
Andreea Berecleanu si Radu Beligan

Maestrul Radu Beligan îşi sărbătoreşte ziua de naştere pe scena Teatrului Metropolis. La împlinirea a 95 de ani, marele actor va juca, în piesa "Lecția de violoncel", rolul unui parlamentar român aflat în atenţia presei.

Spectacolul, scris special pentru maestru, nu este despre politică, ci tratează cu umor şi cinism problemele de zi cu zi cu care se confruntă un cuplu. Alături de marele actor, în "Lecţia de violoncel" joacă şi fiica sa, Lamia Beligan, dar şi Tania Popa, Rodica Ionescu şi Marius Manole.

Andreea Berecleanu este parte a acestei premiere.

Andreea Berecleanu si Radu Beligan
Andreea Berecleanu si Radu Beligan

"Este o piesa care pune in valoare tot umorul, cinismul şi farmecul domnului Radu Beligan şi al celorlalţi actori", a declarat Felix Alexa, regizorul spectacolului. La cei 905 de ani, maestrul Radu Beligan se simte minunat. "Întâi, am impresia că întineresc, în ciuda acestei vârste. Toate bucuriile astea, la vârsta mea, dacă pot să le mai dau, mulţumesc lui Dumnezeu, le împart cu toată lumea", a declarat Radu Beligan.


    Andreea Berecleanu si Radu Beligan
Andreea Berecleanu si Radu Beligan

Pe scenă, alături de maestru, apare şi Andreea Berecleanu, care, la invitaţia regizorului, a acceptat să joace rolul pe care-l cunoaşte cel mai bine. Andreea prezintă de la pupitrul știrilor un eveniment din viața personajului interpretat de Radu Beligan. "Acolo unde este o premiera mondială, de ce să nu fiu și eu? Este vorba despre faptul că maestrul Radu Beligan împlinește 95 de ani odată cu această piesă, pe 14 decembrie. Este fabulos ca noi să trăim şi să-l omagiem o dată cu această premieră", spune Andreea Berecleanu. Piesa se va juca săptămâna viitoare, pe 9, 10 şi 16 decembrie. De ziua lui, pe 14 decembrie, maestrul Beligan va oferi o reprezentaţie pentru apropiaţii din lumea teatrului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net