Autoarea interviului inventat cu Mădălina Manole ar putea fi concediată

Ultima actualizare:

Update ora 17.10 Autoarea materialului cu Mădălina Manole, redactorul-şef Marina Bădulescu, va apărea în faţa Comisiei de disciplină şi ar putea să-şi piardă poziţia şi chiar să fie concediată din Agerpres. Argentina Traicu, director general adjunct al Agerpres, a declarat pentru paginademedia.ro că a demarat o anchetă legată de incidentul falsului interviu.

Paginademedia.ro prezintă mecanismul prin care normele elementare de deontologie au fost călcate în picioare de o agenţie de presă plătită din bani publici. Oficialii Agerpres au recunoscut greşeala, scrie în exclusivitate paginademedia. ro care a realizat filmul în care s-a petrecut totul.

Ultimul interviu al Mădăline Manole: «Mă simt împlinită şi fericită!»

„Sunt o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită“. Declaraţiile au fost preluate de toate posturile de televiziune şi de către ziare drept ultimele cuvinte pentru presă. Sursa: Agenţia Naţională de Presă Agerpres.

Sicriul Mădălinei Manole va fi depus la Sala Radio

Semnatarul ştirii Petronius Craiu a fost asaltat de posturile TV dar… avea telefonul închis. De ce? Explicaţiile în continuare. Declaraţia este extrem de importantă, întrucât a fost plasată de toată presa cu câteva ore înainte de decesul artistei. Fals!

Citeşte şi:

Cătălin Măruţă: «Nu pot să accept ideea că s-a sinucis»

Citeşte un fragment din sms-ul scris de Mădălina Manole înainte de a muri

Pesticidul cu care s-a sinucis Mădălina Manole i-a fost procurat de o prietenăUPDATE Ce a făcut Mădălina Manole în ultimele ore ale vieţii

Marţi, 13 iulie

Mădălina Manole împlineşte, miercuri, 43 de ani. Agerpres se pregăteşte. “Facem un interviu cu Mădălina Manole”, se decide în redacţie. Sarcina cade pe ziaristul Petronius Craiu. O zi întreagă, reporterul încearcă să dea de artistă. Eşec.

«Ceva nu se leagă», Tudorel Butoi, psiholog criminalist, despre cazul Mădălina Manole

"Nu mi-a răspuns la telefon, se justifică Toni în faţa şefilor”. Şi ajunge ciuca ironiilor: cum, mă, nu-ţi răspunde ţie fata cu părul de foc?.Redactorul şef Marina Bădulescu găseşte o soluţie salvatoare uluitoare! Băgăm articole de pe blogul ei, declaraţii mai vechi şi-i dăm drumul! Chiar ea este cea care face operaţia.

Textul apare pe Agerpres. Mădălina Manole „declară”, tot felul de lucruri. Niciuna din declaraţii nu fusese luată marţi!

Citeşte şi:

Andreea Bănică: "Mădălina mi-a marcat copilăria"

Vedetele fac confesiuni în direct cu privire la sinuciderea Mădălinei Manole! UPDATESoţul Mădălinei Manole: «Din când în când Dumnezeu îţi mai dă şi câte o palmă»

Dan Negru: «Sunt ŞOCAT!!!! Am multe amintiri cu Mădălina Manole»

Miercuri, 14 iulie

Mădălina Manole se stinge la locuiţa ei din Otopeni. Agerpres se laudă că “Mădălina Manole a acordat Agerpres ultimul interviu, cu doar o zi înaintea morţii sale”.

Redacţia Agerpres e în fierbere şi încearcă să acopere gafa monumentală. După amiază, găsesc soluţia: materialul cu declaraţii este modificat. Dispare referirea la “ultimul interviu“, iar Mădălina Manole “a declarat”, pur şi simplu, fără să ştim când.

Oficiali ai Agerpres care au dorit să-şi păstreze anonimatul au confirmat pentru paginademedia.ro că “ultimul interviu” a fost o compilaţie de citate de pe blogul Mădălinei Manole cu declaraţii mai vechi acordate Agerpres. “Este o greşeală, o scăpare, că nu am publicat că acele citate sunt de pe blogul ei“, a spus un oficial Agerpres.

“Trebuia să spunem ce citate au fost luate de pe blog şi ce declaraţii au fost date pentru Agerpres“, a continuat el.

Ştirea Agerpres

În ultimul său interviu acordat AGERPRES, cu doar o zi înaintea morţii sale, cântăreaţa Mădălina Manole mărturisea că este este o persoană fericită. Câteva ore mai târziu avea să apară însă informaţii privind dispariţia sa, cel mai probabil în urma unei sinucideri.

”Sunt o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită. Am fost cea mai fericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am strâns puiul în braţe”, a declarat artista. Anul acesta, Mădălina Manole a adus pe piaţa muzicală un nou album – ’09 Mădălina Manole’ – care conţine 12 piese şi pe care l-a terminat de înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie, după o perioadă în care şi-a dedicat în totalitate timpul băieţelului ei.

"Sunt melodii noi, câteva cântate în limba engleză, în care se vor regăsi îndrăgostiţii. ‘Viaţa e frumoasă lângă tine’, ‘Marea dragoste’, ‘Sunt îndrăgostită’, ‘Cineva chiar te iubeşte’ sau ‘Without You’ sunt câteva dintre melodiile pentru îndrăgostiţi. Am şi o baladă, pentru că n-am cum să-i uit pe cei care sunt mai puţin norocoşi în iubire. Balada se numeşte ‘Suflet gol’ şi cred că am să-i cam răscolesc pe cei mai nenorocoşi în iubire, nu am ce să fac", a declarat pentru AGERPRES Mădălina Manole.

Ea a precizat că, deşi materialul era gata de ceva vreme, a amânat lansarea lui pentru că pe ‘lista sufletului său’ erau trecute câteva vise, neîmplinite până anul trecut: ‘o căsuţă, un copil şi omul care să-i stea alături la bine şi la greu’.

Mădălina descrie relaţia sa cu fanii printr-o strofă a unei melodii: ”Sunt şi eu tot aşa cum sunteţi voi/ Şi mă simt de parc-aş fi o mică stea/ Trec mereu printre secete şi ploi/ Dar mi-e bine când vă ştiu în faţa mea!”.

S-a mai întâmplat şi altă dată

Acesta nu este primul “derapaj” jurnalistic al Agerpres. În luna ianuarie 2010, agenţia de presă a publicat o ştire falsă potrivit căreia un porc-mistreţ a ajuns în oraşul Brăila şi a încercat să pătrundă chiar în sediul prefecturii. 

Potrivit jurnaliştilor de la Agerpres, mistreţul a înotat eroic prin Dunăre şi a luat cu asalt instituţiile locale ale oraşului.

Ştirea falsă purta semnătura corespondentului din Brăila, Ecaterina Ignat, şi a editorului Marius Frăţilă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net