Câştigătorii «Ursului de Aur» au revenit în ţară: «Nici până acum nu ne-am revenit»

Ultima actualizare:

Echipa filmului "Poziţia copilului" a adus, ieri, în România trofeul "Ursul de Aur" pentru cel mai bun film, pe care l-a primit sâmbătă seară. De abia întorşi de la Festivalul de la Berlin, regizorul Călin Peter Netzer, producătorul Ada Solomon şi o parte din actorii care fac parte din distribuţie, între care Bogdan Dumitrache, au fost aşteptaţi la Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti de prieteni şi admiratori. În jurul orei 12.45, aeroportul s-a transformat în scena premianţilor de la Berlinală. Apaludaţi şi primiţi cu flori, aceştia de abia şi-au stăpânit emoţiile.

"A fost copleşitor. Nici până acum nu mi-am revenit. Filmul a fost bine primit şi de presă, şi de critici, şi de spectatori, şi de jurii. Aprecierea a fost unanimă", a spus Călin Netzer, transmite Mediafax.

El a precizat că spera ca filmul lui să primească trofeul "Ursul de Aur", unul dintre cele mai importante premii din cinematografia românească, alături de "Palme d'Or". "Dar, de la speranţă la realizare este un drum lung şi am fost surprinşi", a completat Netzer.

Totodată, el a vorbit şi despre momentul în care a fost felicitat de celebrul cineast Wong Kar Wai, preşedintele juriului competiţiei oficiale a Berlinalei 2013. "Wong Kar Wai mi-a spus că filmul «Poziţia copilului» este o capodoperă şi că este sincer când îmi spune asta. Mi-a strâns mâna două minute. M-a emoţionant foarte tare", a mai adăugat Netzer.

La rândul său, producătorul Ada Solomon a declarat că urmează pregătirea intensă pentru lansarea filmului în România. Filmul va avea premiera oficială, în România, la 7 martie şi va intra în cinematografe în 8 martie.

Berlinala este cel de-al doilea festival de film european ca importanţă, după cel de la Cannes.

- 2012: „După dealuri" (regia Cristian Mungiu) - Cel mai bun film, Mar del Plata Film Festival;- 2010: "Eu, când vreau să fluier, fluier" (regia Florin Şerban) - Marele Premiu al Juriului (Ursul de Argint), Festivalul de la Berlin;- 2009: "Poliţist, adjectiv" (regia Corneliu Porumboiu) - Premiul FIPRESCI, Festivalul de la Cannes;- 2007: „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (regia Cristian Mungiu) - Palme d'or", Festivalul de la Cannes; Premiul FIPRESCI, Festivalul de la Cannes; Cel mai bun film, European Film Awards; - 2005: "Moartea domnului Lăzărescu" ( regia Cristi Puiu) - "Un Certain Regard", Festivalul de la Cannes.

"Poziţia copilului" s-a aflat în competiţia oficială a Berlinalei 2013 alături de alte 18 filme. Filmul este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora.

Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

- Ursul de Aur pentru cel mai bun film - "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer- Ursul de Argint - Marele Premiu al juriului - "Epizoda u životu berača željeza", de Danis Tanovic- Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor - David Gordon Green ("Prince Avalanche2)- Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă - Paulina Garcia ("Gloria") 0Ursul de Argint pentru cel mai bun actor - Nazif Mujić ("Epizoda u životu berača željeza") 0Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu - Jafar Panahi, pentru filmul "Pardé", de Jafar Panahi şi Kamboziya Partovi 0Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj - "La Fugue", de Jean-Bernard Marlin- Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj - "Die Ruhe Bleibt", de Stefan Kriekhaus

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net