La 50 de ani, Marian Ionescu nu-şi dezice renumele de mare crai! Liderul trupei Direcţia 5 a făcut încă o victimă.


El a fost surprins, de fotoreporterii Click!, la ceas de seară, ieşind dintr-un hotel de lux la braţ cu o domnişoară. La vederea fotografilor, Marian a făcut un adevărat circ!

La vârsta lui, Marian Ionescu schimbă femeile ca pe şosete. Nu este înzestrat doar cu ureche muzicală, ci este şi un bun cunoscător al psihologiei feminine, aşa că reprezentantele sexului frumos îi cad secerate la picioare.

Fata i-a aranjat solistului gulerul la haină

Marian şi bruneta s-au ţinut de mână în timp ce se plimbau


Zilele trecute, fotoreporterii Click l-au surprins pe cuceritorul Marian, la ceas de seară, ieşind din hotelul Hilton alături de o brunetă elegantă. Femeia, care se pare că purta pe inelar o verighetă, i-a ridicat solistului gulerul de la geacă nu cumva să răcească, apoi l-a luat de mână şi s-au îndreptat amândoi în pas vioi spre Piaţa Revoluţiei.

S-au purtat ca nişte veritabili îndrăgostiţi şi erau chiar pe punctul să se sărute, asta până când, vigilent, Ma-rian a zărit blitzurile aparatelor de fotografiat. Atunci a început show-ul! Liderul trupei Direcţia 5 a sărit ca ars, i-a dat drumul la mână domnişoarei şi, într-o secundă, drumurile „porumbeilor" s-au despărţit. Reacţia brunetei lui Ionescu a fost una de porumbiţă prinsă în laţ: aceasta a scos un fes din geantă, pe care şi l-a îndesat pe ochi, apoi l-a sunat rapid pe chitarist să o direcţioneze.

A fugit de lângă misterioasa femeie, atunci când a văzut paparazzii

Fata a vrut să-şi ascundă identitatea


Destul de confuză, la indicaţiile preţioase ale lui Marian, femeia a intrat într-un restaurant, asta nu înainte de a se răsti la fotografi: „Nu îmi faceţi poze că mă faceţi de râs!"

20 de minute mai târziu, bruneta misterioasă a ieşit din toaleta localului şi s-a îndreaptat spre Sala Palatului, însă din cauza fesului tras pe ochi ea s-a împiedicat şi a intrat cu capul fix într-un panou publicitar de pe trotuar. Supărată foc, femeia s-a luat la harţă cu fotoreporterii, spunându-le că fac poze degeaba, fiindcă Marian i-a dat deja papucii deoarece a crezut că ea a chemat jurnaliştii. Întrebată de ce se ascunde, tânăra a spus că nu vrea să îşi arate faţa, deoarece lucrează în domeniul bancar, mai precis la BNR, la protocol, şi nu dă bine să apară prin ziare ca iubita lui Marian Ionescu.

Până la urmă, epuizată, aceasta renunţat la căciulă şi s-a îndreptat spre casă, nu înainte de a le reproşa ziariştilor că i-au stricat seara „Marian trebuia să mă aducă acasă de la Hilton, dar după această întâmplare nu vrea să mă mai vadă vreodată", ne-a spus indignată femeia. Contactat telefonic, Marian Ionescu s-a fâstâcit şi a spus că nu o cunoaşte pe această femeie: „Nu ştiu cine este doamna, ne-am întâlnit întâmplător pe stradă, ea făcea parte dintr-un grup de prieteni. Eu oricum am o iubită de trei ani, aşa că nu ştiu de ce zice că avem o relaţie".

Are în palmares multe femei celebre


Liderul trupei Direcţia 5, Marian Ionescu, are faimă de mare Don Juan. După ce a divorţat în 2007 de Adriana, femeia cu care a trăit 24 de ani şi i-a dăruit un fiu, chitaristul a avut relaţii pasagere sau de lungă durată cu domnişoare mai mult sau mai puţin celebre.

Tatal unui băiat de 28 de ani, Carmin, artistul în vârstă de 50 de ani nu a fost împiedicat de statut să aibă relaţii cu Loredana Groza, Gianina Corondan, Crina Abrudan, dar şi presupuse aventuri cu Catinca Roman, Angela Gheor­ghiu, Octavia Geamănu.

Una dintre cele mai comentate legături a fost cea cu Anna Lesko. Totul a început de la o colaborare profesională între Marian şi frumoasa rusoaică, pe-atunci iubita lui Irinel Columbeanu. Lucrurile s-au complicat, întrucât se pare că Anna ar fi aprins scântei şi în sufletul lui Carmin, băiatul lui Marian.


Ai informaţii despre noua cucerire a lui Marian Ionescu? Sună-ne la 0372.130.174 sau scrie-ne pe adresa webclick@adevarulholding.ro.



 
 
Loading...
Citeste tot despre: