Cezar Ouatu a vorbit despre relaţia sa cu Angela Gheorghiu

Ultima actualizare:

După ce a câştigat finala Eurovision, Cezar a fost felicitat public de către soprana Angela Gheorghiu, care a apelat la un alint foarte sensibil pentru a-i transmite gîndurile sale. Aceasta s-a adresat contratenorului cu apelativul "suflet", ceea ce a iscat nenumărate controverse în show-bizzul românesc. S-au făcut speculaţii conform cărora între Cezar Ouatu şi Angela Gheorghiu ar exista mai mult decât o relaţie profesională.

Ceza a făcut lumină în subiectul presupusei idile şi a povestit despre relaţia sa cu marea soprană. "Idee este în felul următor: noi facem muzică împreună. Angela este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Noi am ieşit de câteva ori, am băut o cafea, dar atât. Un cuplu este deja format şi va fi văzut pe scena de la Moscova, unde vom avea spectacol. Noi, cântăreţii de operă avem o relaţie uneori chiar intimă, aş putea spune, în sensul că avem o intimitate actoricească între noi, datorită rolurilor pe care le interpretăm", a declarat acesta.

image
image
image
image
image
image
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net