Cum a râs presa internaţională de Cezar Ouatu

Ultima actualizare:

"Una dintre cele mai excentrice prestaţii a fost aceea a lui Cezar din România, care a mixat vocea sa de artist de operă cu ritmurile disco. El a obţinut un onorabil loc 13", scrie bbc.co.uk.

În schimb, Cezar este ironizat într-un articol postat pe www.mirror.co.uk: "Cezar ar fi putut câştiga premiul pentru cea mai bizară apariţie, cu scenografia sa de tip pop-opera având ca temă vampirii".

Pe de altă parte, potrivit The Guardian, Cezar a fost "îmbrăcat precum un Elvis vampiric". "Cezar a interpretat un falsetto alarmant, înconjurat de dansatori - bărbaţi şi femei - îmbrăcaţi în lycra".

Site-ul The Huffington Post, care citează agenţia de presă AP, remarcă faptul că Cezar din România este un "cântăreţ de operă" şi că acesta "a oferit una dintre cele mai remarcabile interpretări".

"S-a asemănat cu Dracula renăscut în chip de vocalist cu tonalitate înaltă, încercând un număr transgresiv de pop-opera cu ritmuri tehno şi efecte pirotehnice care l-au plasat pe locul al 13-lea. Trei dansatori musculoşi, ale căror trupuri erau pictate în roşu, au ieşit de sub o uriaşă pelerină roşie".

Emmelie de Forest din Danemarca a câştigat finala Eurovision 2013 cu piesa "Only Teardrops", care a obţinut un total de 281 de puncte. Astfel, ediţia din 2014 a concursului Eurovision se va desfăşura în Danemarca, potrivit Mediafax.

Citiţi şi: VIDEO Danemarca a câştigat Eurovision 2013. România s-a clasat pe locul 13

Dan Negru i-a ÎNJURAT pe organizatorii Eurovisionului. Iată la ce a preferat să se uite!

Cui a acordat România 12 puncte la Eurovision

Ce i-a reproşat Angela Gheorghiu lui Cezar Ouatu înainte de finală. «Să se reîntoarcă la muzica bună şi bunul-gust»

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net