Este o fană înrăită a serialului Suleyman, dar nu o place pe Hurrem! Cine este și de ce spune asta?

Ultima actualizare:
Niculina Stoican
Niculina Stoican

O îndrăgită interpretă de muzică populară susține că este o fană înflăcărată a serialului Suleyman, însă spune că nu o place pe Hurrem.

Niculina Stoican susține că nu o place pe Sultana Hurrem și consideră că aceasta l-a iubit doar la început pe Suleyman, apoi fiind interesată numai de putere."Pentru ei contează puterea. Mie nu îmi place Hurrem. L-a iubit la început, dar acum nu. Acum o interesează puterea. Toți oamenii care l-au iubit la început, au încercat să treacă în locul lui", a declarat Niculina Stoican, în această seară la Kanal D.

Niculina Stoican
Niculina Stoican

Interpreta nu ratează niciun episode de-al celebrulul serial turcesc. Ea a povestit cum într-o seară, când se întorcea de la o cântare, a realizat că nu mai ajunge la timp acasă pentru a urmări serialul preferat. Astfel, a oprit la un local și a rugat o ospătăriță să o lase să urmărească filmul. Deși alți clienți au vrut să schimbe canalul, când au văzut cine este cea care vrea să vadă filmul nu au mai schimbat pe alt post. Adelina Pestrițu și Mădălin Ionescu i-au făcut o surpriză Niculinei și au difuzat câteva imagini, în care Niculina se afla pe post de Hurrem. Credeți că îi stă bine?

Niculina Stoican
Niculina Stoican


    Niculina Stoican
Niculina Stoican

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net