În faţa Mercedesului lui Huidu era maşina cumnatei sale

Ultima actualizare:

Anca Elena Matei (30 de ani) este sora Cristinei Huidu şi, împreună cu soţul ei, au dat primul ajutor familiei „cârcotaşului", imediat după tragicul accident de duminică.

Surse oficiale au con­firmat că Anca Matei şi soţul ei se aflau chiar în faţa maşinii conduse de realizatorul TV.  În aceste condiţii, Şerban Huidu nu ar fi avut de ce să intre în depăşire tocmai pentru că în maşina din faţă se aflau rudele sale.

Pe imaginile surprinse la scurt timp după accident se vede cum un bărbat ţine în braţe unul dintre copiii lui Huidu, iar în spate se află cumnata acestuia.

Plecaseră împreună la munte

Socrul lui Huidu şi tatăl celor două fete, Cristina şi Anca, fostul senator Vintilă Matei, a declarat pentru „Adevărul" că nu ştie cum se aflau autoturismele fiicelor sale în trafic, dar a confirmat faptul că ele au mers împreună către Predeal.

„Eu nu ştiu, nu am discutat unde se aflau atunci, dar au plecat cu toţii la Predeal în weekend", a subliniat politicianul.

Anca Elena Matei este psiholog clinician specialist şi deţine două cabinete în Bucureşti: unul în zona Rosetti şi unul în Ghencea. Ea locuieşte într-un apartament în aceeaşi vilă ca şi Şerban Huidu, de pe strada Sf. Elefterie.

Mai citeşte:

Şerban Huidu a plecat «camuflat» din Bucureşti - FOTO

Şerban Huidu, pus oficial sub acuzare pentru ucidere din culpă

VIDEO Tatăl lui Huidu, scandalizat la maximum: «Nu suntem neam de criminali»

Una dintre victimele lui Huidu era «moartă» după «Cronica Cârcotaşilor»

Vezi mai multe detalii pe adevarul.ro.

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net