FOTO Imagini de la întâlnirea dintre Bianca şi Cristea la Paris «Eram în pat şi...»

Ultima actualizare:

    Bianca şi Cristea au rămas buni prieteni,  după o relaţie cu năbădăi
Bianca şi Cristea au rămas buni prieteni, după o relaţie cu năbădăi

Adrian Cristea a vorbit despre relaţia sa cu Bianca Drăguşanu pe perioada în care aceasta era deja doamna Slav. El a dat detalii cu privire la felul în care cei doi au petrecut la Paris şi a prezentat o serie de imagini din timpul acelei excursii.

Mai mult decât atât, el susţine că Bianca avea de gând să divorţeze de Victor Slav de mai mult timp însă acest lucru nu s-a petrecut din cauza unei obligaţii contractuale, de imagine, a lui Slav.

«Bianca nu mi-a spus că a lovit-o Victor. Mi-a spus doar că o brusca, o împingea şi o trăgea de păr. Îmi spunea că îi e frică să se vadă cu el să nu-i dea vreo palmă sau să o lovească. Ajunsese să îi fie frică să se întoarcă acasă. Eu am sfătuit-o să fie sinceră şi că fie mai hotărâtă cu viaţa ei. Dacă avea curajul să se despartă în noiembrie, poate era mai bine.

Dar Victor nu vroia să-i dea divorţul iar ea nu vroia tămbălău. Acum e păcat că Bianca e singură în această perioadă. Dacă Victor tot spunea că o iubeşte, nu trebuia să o lase singură în această perioadă. Bianca a greşit, e adevărat, dar nu este prima femei care a căzut pradă sentimentelor. Pe ea trebuia să o apere soţul ei, nu trebuia să o apăr eu. Pe mine m-a deranjat tot ce a făcut de când ne-am întors de la Paris», a spus Adi Cristea.

«Bianca şi Victor se certau mereu. Eu eram motivul principal, îi reproşa în orice discuţie diverse lucruri. Ea i-a recunoscut lui Victor că mă iubeşte pe mine. Nu ştiu ce reacţie a avut el. Ea a vrut să divorţeze de mai mult timp, dar el nu a acceptat divorţul pentru că-i strica imaginea. Am hotărât amândoi ca în aceste condiţii să facem o mică vacanţă împreună la Paris, după Revelion», a adăugat el.

Cât despre timpul petrecut la Paris cu Bianca, forbalistul susţine că totul a fost minunat. «Deşi ea spune că regretă că am fost la Paris, nu este aşa. Astfel de declaraţii ale ei m-au dezamăgit pe mine. Sunt mici minciunele, dar o înţeleg. Ea a avut impresia că i-am întins eu o capcană dar nu avea de ce, având în vedere că ştiam ce relaţie are ea cu Victor. Noi am stabilit încă din decembrie să facem această mini-vacanţă. Vroiam să mergem la Praga de Revelion, dar nu s-a putut din cauza situaţiei aşa că am decis să plecăm pe data de 3. De Revelion am vorbit, bineînţeles. Am decis să mergem la Paris pentru că e aproape, e un oraş foarte frumos. Eu m-am ocupat de tot, cum era normal. Am plecat cu avioane diferite şi ne-am văzut la aeroport. Eram doar noi doi. M-a aştepta în afara aeroportului. Ne-am cazat, apoi seara am luat cina împreună, ne-am plimbat, am vorbit, ne-am simţit bine. Am stat trei nopţi, am avut timp că mergem şi la cumpărături. Era relaxată, era OK. Era stresata să nu o vadă cineva în oraş. Ieşea cu ochelari, cu o eşarfă pe cap», a spus Cristea.

«Victor o suna, dar ea nu răspundea. Fotografiile care au apărut pe pagina ei de Facebook nu au fost puse de ea. Ea era cu mine în pat şi pe Facebook apăreau poze cu ea, Victor şi un copil. După ce ne-am întors de la Paris nu ne-am mai văzut. Ea a crezut că totu a fost orchestrat de mine. Am mai vorbit, dar nu ne-am văzut. I-am explicat că nu aveam de ce să-i înscenez aşa ceva. Cel mai rău îmi pare că din cauza tuturor lucrurilor care au apărut la TV au ajuns nici părinţii mei să nu mă creadă pe mine. Eu vreau o femeie stabilă. Bianca nu e aşa, deocamdată», a mai spus el.

FOTO ACCES DIRECT

Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)

Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)
Bianca şi Cristea (FOTO ACCES DIRECT)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
bebelus jpg
pensie jpeg
invitatie de nunta jpg
Prințul William în noiembrie 2023  foto   GettyImages jpg
eruptie vulcan jpg
bataie bici campanie sibiu jpg
image png
scoala fara elevi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net