FOTO Pepe, cu mustaţă şi look de Scatman John

Ultima actualizare:
Pepe
Pepe

Noi transformări spectaculoase au cucerit ieri publicul la Te cunosc de undeva!, Cea mai spectaculoasă transformare, apreciată atât de cei patru juraţi cât şi de concurenţi, a fost Scatman John, rol care i-a adus lui Pepe şi premiul ediţiei.

Asemãnarea a fost cu adevãrat uluitoare, Pepe având nu numai o interpretare vocalã de senzaţie, ci şi un aspect foarte asemãnãtor cu cel al lui Scatman John.

„A fost un exerciţiu de dicţie fantastic. A trebui sã învãţ textul papagaliceşte. M-am pregãtit cât am putut, omeneşte!”. Ozana a întãrit şi ea spusele lui: „E o piesã foarte grea, ar putea sã se dea admiterea la Conservator cu ea!”.

Pepe a mãrturisit cã repetiţiile i-au dat mari bãtãi de cap, micuţa Maria speriindu-se de el prin casã. „Am senzaţia cã sunt nebun când repet acasã. Îmi iau rolul atât de în serios, încât devin oarecum paranoic!”.


    Pepe
Pepe

Preţ de câteva minute dupã prestaţia sa, publicul a aplaudat frenetic, iar juraţii au avut doar cuvinte de laudã. „Ai venit aici ca sã ne spui cu fiecare provocare veni, vidi, vici.

Noi, ca juraţi, de fiecare datã când apari nu mai avem rãbdare sã vedem ce ne-ai pregãtit!”, i-a spus Ozana, pentru ca Temişan sã-i mãrturiseascã şi el: „Pepe, neamul meu te iubeşte!”

Cei de acasă au savurat fiecare minut din interpretările talentaţilor concurenţi, alegând şi de această dată Antena 1. Astfel, la nivelul targetului all urban, Te cunosc de undeva! s-a clasat pe primul loc în topul preferinţelor lor cu 9.6% rating şi 20% share.

Locul secund a fost ocupat de Pro TV, care a înregistrat în acelaşi slot un rating de 7.3 şi 15.3 procente cotă de piaţă.

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net