Gabriela Cristea: «Mă tentează să revin în televiziune, dar n-o voi face pe doi lei!»

Ultima actualizare:

    2012- “Mi s-au îngreunat muşchii, am scăpat de grăsime”,  a spus Gabriela
2012- “Mi s-au îngreunat muşchii, am scăpat de grăsime”, a spus Gabriela

După ultimii ani în care a fost vedeta Kanal D, Gabrielei Cristea îi merge foarte bine magazinul de accesorii şi rochii pentru nunţi deschis recent, „Atelierul Miresei".

Cu toate acestea, pe fosta realizatoare TV o tentează revenirea în televiziune, însă, dacă se va întâmpla, mărturiseşte că va cântări bine propunerile şi mai ales salariul oferit.

"Mă tentează să revin în televiziune şi probabil că o voi face. Chiar acum două zile am primit o propunere, dar nu e ceea ce vreau. Nu vreau să mă întorc să fac orice. Dacă voi reveni, vreau să fac ceva din pasiune. Am alte surse de venit, mi-am făcut şi biznisul ăsta, am şi alte lucruri în care am investit şi din care îmi vin bani. Evident că nu mă voi duce pe doi lei, pentru că timpul meu e foarte preţios şi nu mai pot accepta orice. Am ajuns la un nivel la care mă apreciez şi mă respect şi e foarte important acest lucru. Marcel (Toader, soţul vedetei - n.r.) mi-a spus: «La un moment dat, pasiunea trebuie să te şi hrănească», şi are dreptate", a spus Gabi pentru ziarul Ring.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Statiunea Moneasa jpg
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net