Grupul Vacanţa Mare se reînfiinţează. Cum explică Mugur Mihăescu decizia

Ultima actualizare:

    Grupul Vacanţa Mare, adică Radu Pietreanu şi Mugur Mihăescu.
Grupul Vacanţa Mare, adică Radu Pietreanu şi Mugur Mihăescu.

Unul dintre fondatorii grupului de umor Vacanţa Mare, Mugur Mihăescu, a anunţat la emisiunea "Agentul VIP" că va face din nou echipă cu Radu Pietreanu.

Mihăescu nu a oferit prea multe detalii, dar a spus că decizia e luată şi se va materializa în următoarea perioadă.

"S-au întâmplat prea multe şi se întâmpla prea multe ca să nu profităm. Sunt prea mulţi proşti. Ne-am uitat şi noi la rezultatele de la examenele de bacalaureat şi ne-am zis că nu poate să nu fie cineva în ţara asta care să nu râdă de proşti şi să-i facă să se simtă şi mai proşti. Zona de monden nu ştiu ce pondere va avea în spectacole. Nu prea merită să-i bagi în seamă. Nu vreau să-mi bat mintea cu aştia care sunt deja pe sticlă", a declarat interpretul personajului Garcea.

Grupul Vacanţa Mare, care l-a avut iniţial în componenţă şi pe regretatul Dan Sava, s-a bucurat de un succes enorm la sfârşitul anilor 1990. În ultimul deceniu a avut aproape exclusiv apariţii la TV, iar în urmă cu trei ani au decis să-şi suspende activitatea, fiecare orientându-se spre alte domenii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net