Luminiţa Anghel, cu sânii la vedere - FOTO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fitness de trei ori pe săptămână, masaj o dată la trei zile şi dietă strictă. Asta face Luminiţa Anghel ca să-şi recapete silueta de altădată. Cântăreaţa se încăpăţânează să arate bine şi vrea să mai dea jos aproape 10 kilograme, deşi soţul ei, Silviu Dumitriade, îi spune zilnic că este cea mai frumoasă.

Luminiţa Anghel (43 de ani) a adus pe lume, la 20 decembrie 2011, un băieţel de nota 10, care măsura 48 de centimetri şi cântărea 2650 de grame. Deşi a avut o burtă imensă, aşa cum spune ea, copilul nu a fost atât de grăsuţ cum se aştepta toată lumea.

1987- Luminiţa a debutat la Festivalul Mamaia

simeon stalpnicul png

În timpul sarcinii, solista s-a îngrăşat 22 de kilograme şi, după patru luni, abia a reuşit să dea jos 15 kilograme. Cu toate acestea, este ambiţioasă, are răbdare şi munceşte mult ca să ajungă la silueta dorită.

2005- A obţinut locul III la Eurovision, cu piesa “Let Me Try”, cântată   împreună cu trupa Sistem

simeon stalpnicul png

"Am reuşit să dau jos în jur de 14-15 kilograme, dar vreau să mai scap de încă 9. Eu am luat foarte mult în greutate, am avut şi burta mare, dar nu era copilul grăsuţ, ci era mult lichid. Nu m-am apucat de sport şi dietă imediat după ce am născut, pentru că l-am alăptat pe Filip (4 luni). De două luni fac masaj, merg de două ori pe săptămână, şi de două săptămâni m-am apucat şi de fitness, merg la sport o dată la două zile. În plus, ţin dietă. Mănânc doar salate, în special cu ton, şi rareori mai mănânc un grătar, dar fără nimic alături, nici o garnitură", a declarat Luminiţa, pentru Click!

2012- După naştere, solista a rămas cu un surplus de kilograme

simeon stalpnicul png

Solista s-a gândit chiar să apeleze la intervenţiile chirurgicale după ce mai slăbeşte puţin. "Nu sunt împotriva operaţiilor, ba din contră. Şi eu voi apela, vreau remodelare de sâni, de abdomen şi ce mai e nevoie ca să arăt bine, pentru că aşa îmi place. Soţul meu cred că e singurul bărbat din lume care nu-mi spune că trebuie să slăbesc. Îmi zice că sunt cea mai frumoasă femeie şi să am răbdare. Voi face aceste operaţii, dar nu acum, pentru că ne mai dorim o fetiţă. Eventual după aceea", a mai spus Luminiţa.

Solista ne-a mai mărturisit că nu mai alăptează de ceva vreme, pentru că "bebele e puturos" şi a dat cu gustul de biberon şi îi place mai mult: "E grăsuţ, are 7 kilograme şi 68 de centimetri la patru luni. Chiar i-am spus naşului Komornyik să tragă puţin de fiare ca să-l poată ţine în braţe", ne-a mai spus ea. Luminiţa şi Silviu îl vor boteza pe micuţul Filip mâine, iar naşii de botez sunt artistul Ovidiu Komornyik şi soţia lui. Cântăreaţa mai are doi copii adoptaţi: Măriuca (4 ani) şi David (15 ani).

Györfi, cu sânii la vedere la petrecerea Mariei

Daniela Györfi a dat jos foarte uşor kilogramele acumulate în timpul sarcinii, însă a recunoscut că a făcut foamea şi nu o dată i s-a făcut rău. La petrecerea pe care i-a organizat-o joi micuţei Maria (un an şi două luni), solista a îmbrăcat o rochie transparentă, care lăsa la vedere sânii proaspăt operaţi în luna februarie, la un an după ce a născut-o pe Maria.

Solistei i se vedeau sfârcurile prin rochia transparentă

simeon stalpnicul png
image
image
image
image
image
image
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net