N-ai caravană cu fete dezbrăcate, te-am închis!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fiecare club din staţiunea Mamaia va fi „dotat”, la vară, cu un car alegoric. Ca în Brazilia! Asta e voia primarului Radu Mazăre, care nu concepe distracţia pe litoral fără sexi-dansatoare.

Patronii de cluburi au termen până în ultima săptămână a lunii iunie să-şi achiziţioneze un car alegoric cu care să participe, în timpul sezonului estival, la caravanele ce vor fi organizate de primăria Constanţa.

În caz contrar, informează Digi 24, patronii localurilor vor fi aspru amendaţi, riscând chiar închiderea activităţii. Nu orice car alegoric va fi însă acceptat, spune Radu Mazăre.

Acesta trebuie să aibă o lungime minimă de opt metri, iar atmosfera să fie întreţinută de cel puţin şase animatoare, numai una-şi-una.

„Nu vreau să mai văd două speriate, două leşinate pe carul alegoric", a comentat edilul Radu Mazare. Vara trecută, în staţiunea Mamaia au fost organizate mai multe parade cu care alegorice, la care a participat inclusiv Radu Mazăre, deghizat în maharajah sau nobil veneţian.

Radu Mazăre va promova staţiunea Mamaia cu o melodie cântată de Loredana. În videoclip apare şi edilul costumat în salvamar din anii '40. "Nu mă costumez în Ulise, ci în salvamar din anii '40, cu budigăi din aceia cu bretele pentru că se potriveşte cântecului", a afirmat Mazăre, citat de Mediafax.

simeon stalpnicul png

În fiecare an, în Brazilia, la Rio de Janeiro, cu şase săptămâni înainte de Paştele Catolic, are loc cel mai mare spectacol de dans din lume. Carnavalul este, de fapt, o competiţie între şcolile de samba din Brazilia, o desfăşurare uluitoare de care alegorice şi costume fastuoase şi strălucitoare. Timp de 4 zile, 500.000 de turişti din întreaga lume iau cu asalt străzile din Rio de Janeiro. Biletele pentru bal costă între 20 - 40 euro/persoană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
carol i ziua regelui jpeg
image
image
image
image
image
image
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
image
actualitate.net
image
actualitate.net