Pentru prima dată după revoluţie, Guvernul îi susţine direct pe reprezentanţii noştri la Eurovision. Dacă restul statelor participante au beneficiat mereu de sprijinul autorităţilor, România va lua în sfârşit startul în competiţie cu şanse egale de a câştiga.


Cu doar o lună înainte de marea finală de pe 10 mai, Liana Stanciu, şefa Delegaţiei României la Eurovision a dezvăluit că Executivul va sprijini atât din punct de vedere al imaginii, cât şi material, reprezentanţii ţării la concurs.

„În premieră, vom fi sprijiniţi de guvern, căruia doresc să-i mulţumesc. E vorba de imaginea României, dar să nu credeţi că sunt bani mulţi. Spectaculos e că avem parte de susţinere. Delegaţia României va fi una normală, în jur de 12-14 oameni, inclusiv Paula şi Ovi. Avem doi artişti care pot cânta orice, oricând şi oriunde, beneficiem de sprijinul autorităţilor, aşa că anul acesta avem premise interesante pentru a câştiga", a declarat Liana Stanciu pentru ziarulring.ro.

În urma tragerii la sorţi, s-a stabilit ca show-ul României să fie susţinut pe 8 mai, în a doua semifinală, ultimul înaintea votării.

„România închide spectacolul, iar asta ne avantajează, gândiţi-vă că în doar câteva clipe după noi se va spune «Europa, votează!»", a explicat Liana Stanciu.

Până atunci, se lucrează la imagine, iar echipa a filmat deja clipul de prezentare al ţării.

„Săptămâna trecută am filmat în Parcul «Al. I. Cuza» clipul de prezentare a ţării noastre. Show-ul încă nu e gata. Aşteptăm o regie finală a scenariului, iar între 14 şi 16 aprilie se filmează Romanian Act şi toate celelalte 36 de prestaţii cu ajutorul unor actori profesionişti, pentru a vedea decupaj, lumini etc. Pe 16 aprilie, cei de la EBU ne vor da ce au filmat", a adăugat şefa delegaţiei României.


 
 
Loading...