Radu Vâlcan va petrece vara pe litoralul românesc! «Vina» o poartă Adela Popescu

Ultima actualizare:

Chiar dacă ar prefera să petreacă sezonul estival pe meleaguri străine, Adela Popescu va zăbovi vara aceasta pe litoralul românesc, alături de iubitul ei, Radu Vâlcan. Toate acestea se întâmplă din cauză că trupa DJ Project are foarte mult concerte la malul Mării Negre.

„Anul acesta, eu şi Radu o să stăm foarte mult pe litoralul românesc, pentru că am multe concerte cu DJ Project, dar nu îmi pare rău pentru că cele mai frumoase vacanţe din copilărie le-am petrecut la noi în ţară. Astfel, îmi voi reaminti cu plăcere de perioada copilăriei şi a adolescenţei. Ca destinaţie de vacanţă îmi doresc să ajung din nou în Asia în vacanţa de iarnă, prin ianuarie, probabil. Momentan, Asia este destinaţia mea preferată. Vacanţa ideală din fericire am trăit-o, au fost chiar mai multe vacanţe reuşite, printre care şi cea din Bali, din iarna anului trecut. Aceasta a inclus, desigur, nisip fin, ocean şi o civilizaţie nouă pe care am descoperit-o, pas cu pas, plimbându-ne foarte mult... Nu colecţionez nimic altceva din călătorii decât amintiri...", a povestit Adela Popescu pentru Ring.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
image
actualitate.net
image
actualitate.net