Roxana Vancea: «Mi-e teamă să nu fiu violată când duc gunoiul!»

Ultima actualizare:
Roxana Vancea  s-a lansat în  televiziune  în 2011, la  emisiunea «’Neatza  cu Răzvan şi Dani» (Foto: Antena 1)
Roxana Vancea s-a lansat în televiziune în 2011, la emisiunea «’Neatza cu Răzvan şi Dani» (Foto: Antena 1)

Roxana Vancea este una dintre cele mai dezinvolte prezenţe de pe micul ecran. A devenit cunoscută în 2011, atunci când a fost aleasă dintre zeci de fete talentate pentru a fi "vecina" lui Răzvan Simion şi a lui Dani Oţil, în emisiunea matinală de la Antena 1.

Timp de mai bine de doi ani, a intrat în fiecare dimineaţă în casele românilor şi le-a binedispus ziua cu umorul ei şi cu atitudinea ei plină de energie. Acum, a simţit nevoia să treacă la un alt nivel, iar din 7 iulie va prezenta emisiunea estivală "Splash! Vedete la apă", în fiecare duminică, de la ora 20.30, la Antena 1.

Publicul te cunoaşte de când erai "vecina" lui Răzvan şi Dani, la «'Neatza». De ce ai plecat din această emisiune?

Meseria mea de bază este cea de profesor de sport, iar televiziunea este o extra-profesie. Îmi place foarte tare, dar tocmai pentru că este o pasiune, îmi doresc să aflu cât mai mult despre ea. Am fost "vecină" la «'Neatza», iar acum sunt co-prezentatoare la cea mai tare emisiune a verii, "Splash! Vedete la apă", pentru că mi-a plăcut ideea. A fost o oportunitate mare pentru mine - şi, cu cât mai multă experienţă, cu atât mai bine. În afară de asta, este o emisiune la care participă peste 30 de vedete, cine ar spune "nu" unei asemenea oferte?

Vei fi pentru prima dată în postura de prezentatoare tv. Ai emoţii?

Am avut la început, dar am trecut deja peste partea cea mai grea. Echipa de producţie este super şi vedetele participante m-au ajutat foarte mult. O să vă dau un exemplu. Eu ştiu să înot, dar nu sunt un performer şi-mi era teamă să sar de la înălţime. Primul salt pe care l-am făcut n-a fost chiar reuşit şi cineva din afara emisiunii a început să râdă, dar colegii mei l-au admonestat imediat. I-au făcut semn să tacă şi i-au spus că nu voi mai sări niciodată dacă râde. Le-am rămas recunoscătoare.

Îi place foarte mult să facă sport

Roxana Vancea  s-a lansat în  televiziune  în 2011, la  emisiunea «’Neatza  cu Răzvan şi Dani» (Foto: Antena 1)
Roxana Vancea s-a lansat în televiziune în 2011, la emisiunea «’Neatza cu Răzvan şi Dani» (Foto: Antena 1)

Eşti o femeie frumoasă şi cu toate astea nu ai un iubit. Nu a reuşit nimeni să te cucerească până acum?

N-a fost să fie. Până acum, nu am reuşit să-l întâlnesc pe cel cu care să-mpart şi bune, şi rele. Nu sunt omul care să accepte uşor să intre într-o relaţie, doar aşa, ca să fie cineva lângă mine. Probabil că m-aş potrivi cu cineva căruia să-i placă sportul la fel de mult ca şi mie, cu cineva care să aibă simţul umorului, să fie responsabil şi să ştie neapărat ce vrea de la viaţa lui.

Nu îţi lipseşte un iubit? Ce faci atunci când eşti singură?

Sunt singură în sensul că n-am un prieten, dar viaţa mea socială este foarte plină. Nu mă plictisesc niciodată, ies cu prietenele, fac mult sport, particip la evenimente. Acum mă pregătesc pentru vacanţă. Voi merge şapte zile cu părinţii în Antalya, iar apoi, dacă îmi recuperez permisul, vreau să merg pe Transalpina, cu motorul.

Alături de colegii de la filmări, Roxana Ionescu şi Pepe


    Roxana Vancea  s-a lansat în  televiziune  în 2011, la  emisiunea «’Neatza  cu Răzvan şi Dani» (Foto: Antena 1)
Roxana Vancea s-a lansat în televiziune în 2011, la emisiunea «’Neatza cu Răzvan şi Dani» (Foto: Antena 1)

De când locuieşti singură, ai întâmpinat vreo problemă? Cum te descurci cu treburile casnice?

N-am probleme, mai ales că nu trebuie să dau socoteală nimănui. Mă descurc bine singură. Ştiu să gătesc foarte bine, m-a învăţat bunica mea şi îmi place să calc. Fac cele mai bune sarmale în foi de varză. Singurul lucru care nu îmi place este să duc gunoiul. Mi-e foarte frică. Am văzut un film, cu o tipă violată şi omorâtă într-o parcare şi, de câte ori trebuie să duc gunoiul, mi-aduc aminte de secvenţele respective. Aşa că, de câte ori vine o prietenă la mine, profit de ocazie şi mergem amândouă.

Vrei să le transmiţi ceva cititorilor "Click!"?

Pentru că sportul este un element foarte important în viaţa mea, le recomand să încerce să aibă un regim de viaţă cât mai sănătos şi în care sportul să ocupe un loc principal în viaţa lor!

La doar 23 de ani, Roxana Vancea poate spune că e un om împlinit. E profesor de sport la o școală generală și se află la a doua experiență pe micul ecran. Chiar dacă a plecat de la «'Neatza», spune că a rămas în relații bune cu foștii colegi și mărturisește că Răzvan și Dani au învățat-o tainele televiziunii, iar acum vorbește zilnic cu ei.

- S-a născut la 2 iunie 1990, la Târgu Jiu;- Când era mică, visa să fie doctoriţă, ca bunica ei, de care îi este foarte dor;- A terminat cursurile Liceului "Ecaterina Teodoroiu" din oraşul natal şi apoi a absolvit cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport;- În prezent e studentă la Master şi abia aşteaptă să termine: "Mi-ar plăcea să fiu antrenor";- S-a lansat în 2011, la emisiunea «'Neatza cu Răzvan și Dani», iar din 7 iulie va prezenta emisiunea estivală "Splash! Vedete la apă", alături de Roxana Ionescu și Pepe;- A rămas în relaţii foarte bune cu echipa de la «'Neatza» şi mărturiseşte că a învăţat foarte multe de la Răzvan şi Dani, prezentatorii: "Au fost mentorii mei";- Este profesoară de sport la o şcoală generală şi îi place foarte mult ceea ce face: "Îmi practic meseria cu drag în continuare";- Nu se vede căsătorită, dar s-a simţit foarte bine de câte ori a îmbrăcat rochia de mireasă pentru o şedinţă foto;- Spune că e mulţumită de corpul ei, dar şi-ar dori să aibă ochii albaştri, ca ai mamei, de aceea poartă des lentile de această culoare;- Are patru tatuaje: "Primul l-am făcut la 18 ani şi reprezintă aripi de înger. Al doilea e iniţiala celei mai bune prietene, Livia. Următorul e un citat din «Interviu cu Dumnezeu», de Octavian Paler, iar al patrulea e o femeie înger";- Merge zilnic la sală și insistă asupra abdomenului şi gambelor;- Mâncarea ei preferată sunt cartofii franţuzeşti şi este înnebunită după cheesecake, o prăjitură cu brânză;- Cea mai ascunsă dorinţă a ei este să înoate printre rechini;- Filmul ei preferat e "Million Dollar Baby", iar cartea preferată e "Nişte cuvinte", de Mihaela Rădulescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
image png
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net