Scandal-monstru între Florin Zamfirescu şi directoarea Teatrului Odeon: «Am citit uluită declaraţii halucinante»

Ultima actualizare:

    Dorina Lazăr
Dorina Lazăr

Florin Zamfirescu a avut parte de un şoc cu trei luni înainte de pensionare. Actorul a fost concediat de la Teatrul Odeon, după patru decenii de activitate pe scenă. Mai mult, el a fost profund deranjat de modul în care a primit vestea.

Într-un interviu acordat pentru Lorena Lupu, pe blogul acesteia, actorul a dezvăluit că s-a simţit cu adevărat jignit de modul în care a fost anunţat că nu mai face parte din echipa Teatrului Odeon, când la doar câteva luni înainte directoarea îi spusese că e singura vedetă de acolo.

"Formula de concediere m-a jignit profund. Am fost chemat la casierie, pentru ultimul salariu şi mi s-a comunicat, printr-o simplă foaie, că nu mai fac parte din colectivul teatrului. Aşa se pleacă dintr-un teatru! M-a eliminat pe mine pentru că împlineam 65 de ani, dar uită că dumneaei împlineşte 72 sau 73. Şi e un om obosit, un om care n-are chef de nici un proiect nou", a povestit Florin Zamfirescu.

Directoarea teatrului, Dorina Lazăr, a ţinut să lămurească situaţia, într-un articol pentru ziarulmetropolis.ro. Ea a explicat că orice actor continuă să apară pe listele teatrului chiar şi după ce iese la pensie.

simeon stalpnicul png

"Așa după cum știu toți actorii de la Odeon, niciunul dintre colegii care se pensionează nu dispare din activitatea teatrului, din spectacolele în care joacă; lista cu actorii Teatrului Odeon îi cuprinde și pe cei care s-au pensionat în ultimii zece ani, pentru ca ei să rămână în atenția regizorilor pentru proiectele următoare.

De altfel, aceasta este o practică absolut obișnuită în teatre, întrucât indiferent de legea pensiilor există întotdeauna personaje în vârstă și actori talentați precum Florin Zamfirescu și mulți alții.

Prin urmare, n-am făcut din țânțar armăsar în privința pensionării lui Florin; atunci când i s-a făcut dosarul de pensie l-am sunat din curtoazie colegială ca să-l anunț că am dosarul în față și că trebuie să-l semnez, fiindcă așa e legea. Florin mi-a confirmat la momentul respectiv că este la curent cu prevederile legii și că, vrând-nevrând, dosarul trebuie semnat.

Săptămâna trecută - la trei luni după pensionarea lui Florin - am citit uluită niște declarații absolut halucinante făcute de Florin Zamfirescu pe un blog", a declarat Dorina Lazăr.

Directoarea a subliniat că Florin Zamfirescu a spus multe neadevăruri, cum ar fi faptul că nu acceptă actori şi regizori tineri sau că a înlăturat oameni de valoare ai teatrului românesc din piesele Odeon. În plus, Lazăr a mărturisit că Zamfirescu i-a propus recent un proiect, pe care ea nu s-a grăbit să îl demareze, motiv pentru care actorul ar fi ieşit la rampă cu acuzaţii.

"Sunt multe lucruri neadevărate care mă întristează în declarațiile domnului Zamfirescu, dar vreau să mai răspund la o singură declarație de-a domniei sale: «Deocamdată, Dorina Lazăr tronează pe o scenă din ce în ce mai mică în raport cu ea. Ar trebui s-o bată cineva pe umăr - o fac eu, cu tot dragul, că doar am fost colegi în atâtea spectacole, iar lucrul ăsta mă îndreptățea să mă aștept la un tratament colegial».

Actorii, mai ales cei de talia lui Florin Zamfirescu, nu dispar din teatru odată cu pensionarea. Însă domnia sa uită că la un teatru de stat schema angajaților este fixă, așa că nu putem angaja tineri absolvenți decât odată cu ieșirea la pensie a actorilor mai vârstnici.

Realitatea este că Florin Zamfirescu mi-a propus recent un proiect pe care nu m-am grăbit să-l demarez. Orice director de teatru trebuie să selecteze piesele care se joacă, ceea ce este uneori dureros pentru cei care le propun.

Însă toți cei din lumea teatrului înțeleg asta, chiar și atunci când nu sunt de acord cu decizia directorului.

Așa cum foarte bine spune Florin Zamfirescu, după ce am fost colegi în atâtea spectacole m-aș fi așteptat la un tratament colegial chiar și atunci când nu suntem pe aceeași lungime de undă", a mai adăugat directoarea Teatrului Odeon.

Cât despre faptul că actorul susţine că piesele lui au fost scoase fără explicaţie din program şi nu i s-au oferit alte proiect, Dorina Lazăr a dezvăluit că au existat mai multe spectacole cu Florin Zamfirescu, dar unele au fost oprite în faza de repetiţii din cauza problemelor de sănătate ale actorului sau datorită conflictelor din el şi regizori.

"În stagiunea 2012, domnul Florin Zamfirescu a început repetiţiile cu o piesă în regia lui Radu Afrim; după o vreme repetiţiile s-au oprit din motive de dispută estetică între regizor şi interpret.

A urmat proiectul «Conu Leonida faţă cu reacţiunea», în regia lui Alexa Visarion. Nenorocirea a făcut ca Florin Zamfirescu să sufere un infarct şi cu toţii ne-am gândit să schimbăm piesa, deoarece spectacolul era deosebit de solicitant fizic.

Apoi, Alexa Visarion a ales un text din Cehov, dar după zece zile de repetiţie am fost anunţată că dl. Florin Zamfirescu a intrat într-o dispută estetică și cu acest regizor, așa că repetițiile au fost întrerupte și proiectul abandonat.

La momentul respectiv am fost dezamăgită că nu am reușit să materializăm niciunul dintre aceste trei proiecte, dar eram mulțumită că teatrul nu a pierdut bani din cauza d-lui Florin Zamfirescu, întrucât toți artiștii implicați erau salariați sau prieteni ai teatrului. Acum sunt absolut uluită să aflu că tot domnia sa este supărat.

În legătură cu spectacolele la care s-a renunțat: Ultima noapte a seniorului Juan era foarte solicitant pentru Florin Zamfirescu, așa că am decis să renunțăm la el în favoarea Marchizului de Sade. Însă un actor din distribuția acestui spectacol a decedat iar o actriță a intrat în concediu de maternitate, așa că spectacolul a fost întrerupt temporar; este prevăzut să se reia în toamnă", a completat Doina Lazăr.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net