De câteva luni, Simona Sensual (29 de ani) a trecut la cură, dar nu de slăbire, ci de purificare trupească şi sufletească. S-a înscris la cursuri de iniţiere în yoga, iar pentru rezultate optime, în paralel, citeşte şi literatură de specialitate. Simona s-a apucat de yoga după ce un bun prieten i-a explicat, cu multă convingere, beneficiile acestei străvechi practici indiene.


De când face yoga, de la sfârşitul verii, Simona spune că se simte mult mai bine şi este plină de energie şi vitalitate. „Acum câteva luni, mă simţeam slăbită, ca şi când cineva gândea ceva de rău pentru mine. În plus, aveam şi dureri frecvente de cap. Un prieten mi-a sugerat să practic yoga, ceea ce am şi făcut. Te ajută să-ţi creezi un scut de protecţie, dar ca să te cureţi complet de energii negative, trebuie să faci multe şedinţe", ne-a explicat proaspăta practicantă de yoga, care ia în serios această metodă de purificare interioară. O şedinţă durează între o jumătate de oră şi o oră, iar şatena merge la cursuri o dată sau de două ori pe săptămână, în funcţie de timpul disponibil.

Şi ei fac yoga din diverse motive

Oreste, meditaţie pe malul mării.

Yoga începe să câştige din ce în ce mai mulţi adepţi în rândul vedetelor autohtone. Printre acestea e şi Oreste Teodorescu. El a fost surprins în această vară meditând în faţa celorlalţi turişti, pe plaja de la Vama Veche.

Amalia Năstase şi-a lăsat fiica să se înscrie la cursuri.

Amalia Năstase a fost cucerită de ideea de a medita în timpul unei călătorii în India. Mai mult, fosta soţie a tenismanului Ilie Năstase a fost de acord ca fiica ei cea mare să se se înscrie la un curs de yoga.

Iulia Vîntur a descoperit yoga în India.

Odată întoarsă acasă după o vacanţă în India, Iulia Vîntur a descoperit şi ea beneficiile fizice şi spirituale ale şedinţelor de yoga. Vedeta s-a lăsat purtată în lumea meditaţiei, în care l-a atras, la acea vreme, şi pe fostul ei iubit, Marius Moga.

Costi Ioniţă, «corupt» de iubita lui.

Costi Ioniţă practică yoga de peste un an de zile, la cursurile MISA. Cea care i-a deschis ochii asupra acestei practici a fost char iubita sa, Irina, o basarabeancă din Chişinău, membră MISA şi o adevărată veterană în domeniu: face yoga de 13 ani.

Maia Morgenstern, iniţiată de tatăl său.

Actriţa Maia Morgenstern e o practicantă de yoga cu state vechi. Încă din copilărie, tatăl ei a familiarizat-o cu această tehnică de meditaţie. Ajunsă la maturitate, vedeta a rămas practicantă yoga şi se antrenează de cinci ori pe săptămână.

Soţii Boureanu practică yoga acasă.

Valentina Pelinel şi soţul ei, Cristian Boureanu, fac yoga împreună, de două ori pe săptămână, cu o profesoară care vine acasă. Pentru că soţul ei a avut probleme cu spatele, Valentina l-a convins că şedinţele de yoga pot grăbi vindecarea.


 
 
Loading...
Citeste tot despre: