Solcanu şi-a făcut maşina praf!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Necazurile se ţin scai de simpaticul prezentator Mircea Solcanu! Nici n-a scăpat bine de depresia suferită în urma eliminării de la „Dansez pentru tine", că a dat peste alt ghinion. Un şofer neatent a intrat în maşina lui Mircea şi i-a făcut-o ţăndări. Fiatul vedetei tv zace acum în parcare fără numerele de înmatriculare şi cu capota făcută praf.

Mircea Solcanu, prezentatorul emisiunii „Poveştiri de noapte", de la Acasă TV, a devenit, de câteva zile, pieton, căci maşina lui, un Fiat 500 va intra, pentru o vreme, în service.

2011- Fiatul lui Mircea e abandonat în faţa blocului

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Fotoreporterii Click! i-au găsit autoturismul personal abandonat în parcare, cu capota distrusă şi cu plăcuţa de înmatriculare, din faţă, înfiptă în parbriz. Solcanu a scăpat teafăr din acestă ciocnire în trafic, alegându-se doar cu sperietura: "A fost un accident uşor care s-a întâmplat în urmă cu ceva timp, s-a încheiat pe cale amiabilă şi urmează acum să-mi repar maşina", ne-a declarat el.

2010- Vedeta abia îşi achiziţionase maşina la care ţine ca la ochii din cap

simeon stalpnicul png

Apropiaţii lui susţin că Mircea a pus mult suflet în participarea la „Dansez pentru tine" (PRO TV) şi că eliminarea prematură din concurs, de acum două săptămâni, l-a aruncat în depresie. Zile la rând, Mircea Solcanu nu a ieşit din casă de supărare şi nici poftă de mâncare nu a avut.

Mai citeşte:

Spionul-vedetă: Mircea Solcanu se retrage din tv?

«Dansez pentru tine»: Mircea Solcanu afară, Pepe pe primul loc, Alex şi Aylin la duel

ŞOC! Solcanu cu mâna în zona intimă a partenerei!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net