Sorin şi Mihai din Akcent au făcut o nouă trupă: Two

Ultima actualizare:

Însă acest lucru nu înseamnă că foştii lui colegi, Sorin Brotnei (32 de ani) şi Mihai Gruia (31 de ani), nu vor mai continua cariera muzicală. Din contră, cei doi s-au pus pe treabă şi au un nou proiect. Cântă în duet şi formaţia lor se numeşte Two. Băieţii se pregătesc acum să filmeze primul videoclip în această formulă.

„Deşi am putea să cântăm în continuare sub numele de Akcent, am decis să mergem mai departe în doi, din respect pentru fanii noştri, sub numele Two. O vom lua de la zero, dar ştim că vom avea o mulţime de fani care vor fi alături de noi şi ne vor susţine în tot ceea ce facem", au declarat Sorin şi Mihai, pentru Click! Băieţii au deja multe piese noi, dar şi primele concerte în noua formulă.

Ei vor cânta zilele acestea în Tunisia şi Grecia, iar surse apropiate celor doi solişti ne-au mărturisit că vor primi 20.000 de euro pentru aceste deplasări. Iar la anul vor să lanseze şi primul album, Two.

Akcent înseamnă acum doar Adi Sînă

EXCLUSIV! Băieţii de la Akcent au început războiul la tribunal!

VIDEO Adi Sînă lansează primul single semnat Akcent, după despărţirea de Sorin şi Mihai

Sorin şi Mihai de la Akcent, daţi afară din trupă fără nicio explicaţie: «Ne simţim furaţi»

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net