Uite cum ne-au speriat vedetele!

Ultima actualizare:
Shane Jenek, 30  de ani, cântăreţ  pop australian,  a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic

Lume, lume vine Halloweenul şi noi nu facem nimic? Anul acesta,  Ziua morţilor, conform tradiţiei româneşti, şi respectiv Halloween, conform obiceiurilor de dincolo de Ocean cade cum e mai prost: miercuri, la jumătatea săptămânii.

De aceea nici nu ştii cum să te împarţi să simţi într-un fel evenimentul. Iată că DJ Vanda, Mistreţu' de la „Cronica Cârcotaşilor" şi Iuliana Marciuc au dat tonul petrecerii în acest weekend la petrecerea Zorky, dedicată copiilor.

Dj Wanda a fost sufletul petrecerii de Halloween organizate în parcul de distracţii „Zorky’s Planet” din AFI Palace Cotroceni. DJ-iţa s-a costumat în Minnie Mouse, iubita lui Mickey Mouse, purtând o rochie roşie scurtă, cu buline albe, iar pe cap, o fundă din acelaşi material şi chiar urechi de şoricel

Shane Jenek, 30  de ani, cântăreţ  pop australian,  a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic
Shane Jenek, 30 de ani, cântăreţ pop australian, a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic

David, băiatul  Iulianei Marciuc, s-a costumat  în schelet 

Shane Jenek, 30  de ani, cântăreţ  pop australian,  a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic
Shane Jenek, 30 de ani, cântăreţ pop australian, a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic

Actriţa Hillary Duff (25 de ani) ştie să-şi punăîn valoare trăsăturile feţei, mascată în zombie

Shane Jenek, 30  de ani, cântăreţ  pop australian,  a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic
Shane Jenek, 30 de ani, cântăreţ pop australian, a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic

În acelaşi timp, în SUA staruri precum Christina Aguilera, Hillary Duff şi Paris Hilton au renunţat pentru o clipă la ţinutele de gală şi... au dat în mintea copiilor.

Paris Hilton (31 de ani) şi iubitul River Viiperi s-au costumat în personaje din„Alice în Ţara Minunilor”

    Shane Jenek, 30  de ani, cântăreţ  pop australian,  a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic
Shane Jenek, 30 de ani, cântăreţ pop australian, a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic

Christina Aguilera (31 de ani) şi iubitul Max Rutler, îmbrăcaţi în vrăjitoare şi respectivcavaler de benzi desenate

    Shane Jenek, 30  de ani, cântăreţ  pop australian,  a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic
Shane Jenek, 30 de ani, cântăreţ pop australian, a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic

Şocul maxim din acest an la capitolul costume l-a oferit cântăreţul pop australian Shane Jenek, care a apărut la cea de a 7-a ediţie a galei Halloweenie din Hollywood, îmbrăcat în... divă hăcuită într-un film de groază. Culmea! Toată lumea a crezut că e Pamela Anderson...

Octavian Păscuţ,alias Mistreţu’ de la „Cronica Cârcotaşilor”,  şi-a costumat băiatul, Alexandru,  în pirat

    Shane Jenek, 30  de ani, cântăreţ  pop australian,  a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic
Shane Jenek, 30 de ani, cântăreţ pop australian, a fost confundat cu Pamela Anderson după ce intrat pe mâna unui sadic

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensie punct de pensie carte de munca carnete de munca calcule pensii lista
image
image
image
image
image
image
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net