Un supermodel român dă în judecată o agenţie de manechine din Paris

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

S-a născut în România, la Caracal, dar în ţara ei natală nu este atât de cunoscută ca în Franţa. La 25 de ani, Alina Nine a făcut o adevărată avere după ce a lucrat ca manechin internaţional. Acum, ea a dat în judecată o agenţie de renume pentru că i-ar fi furat şi i-ar fi vândut nişte fotografii.

Pe când avea doar 16 ani, Alina Nine a început să cocheteze cu modelingul, fiind susţinută şi îndrumată chiar de mama ei, o femeie cu trăsături frumoase şi forme perfecte care a lucrat ca fotomodel în tinereţe. În urma unui concurs, Alina a fost selectată de o agenţie de modele din Paris, care i-a propus un contract pe o perioadă nedeterminată.

Românca se relaxează acasă cântând la pian

simeon stalpnicul png

A plecat cu două valize în mână şi cu speranţa că va cuceri lumea, iar acum, după nouă ani, Alina Nine crede că şi-a îndeplinit visul. „Când am ajuns în Paris, am fost uimită. La început, am locuit cu mai multe modele în acelaşi apartament şi toată ziua eram la castinguri, aveam şedinţe foto sau prezentări de modă. Primul meu job îmi amintesc că a fost pentru Valentino, după aceea am lucrat pentru branduri ca Armani, Dolce&Gabbana şi multe alte branduri cunoscute în toată lumea", ne-a spus Alina.

La doar 25 de ani, frumoasa româncă a strâns o adevărată avere: 4 milioane de euro. În buricul Parisului are un penthouse care valorează un milion de euro, de unde poate vedea Turnul Eiffel, conduce un BMW seria 6 decapotabil de 100.000 de euro, iar în ţară are o casă în Caracal şi un apartament luxos în Capitală. Acum, însă, Alina Nine are o mare problemă.

Modelul conduce o maşină foarte scumpă

simeon stalpnicul png

Ea spune că Vog Group, cel care controlează mai multe saloane de coafură din Paris, şi agenţia Just WM Models i-au vândut pozele unui salon exclusivist de pe Champs Elysee, fără ştirea ei, fără să semneze vreun contract, iar manechinul vrea să le ceară socoteală în instanţă. Românca a luat legătura cu cei mai tari avocaţi, care reprezintă şi drepturile de imagine al faimosului DJ David Guetta, şi i-a dat în judecată pentru violarea drepturilor de imagine. Ea cere daune în valoare de 15.000 de euro. „Am angajat trei avocaţi, cei mai buni, şi se vor ocupa de caz. Nu voi permite unei agenţii de talie internaţională să facă astfel de lucruri", ne-a spus manechinul.

Alina a defilat pentru marii creatori de modă ai lumii

simeon stalpnicul png

Şi ele au făcut furori pe podiumurile internaţionale

Sunt românce şi au cucerit lumea cu frumuseţea lor. Diana Dondoe, o craioveancă de 30 de ani, este unul dintre cele mai cunoscute manechine care ne face cinste peste hotare şi a avut prezentări pentru cele mai tari branduri.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

La fel şi Irina Lăzăreanu, care a apărut pe coperta celebrei reviste Vogue şi a defilat pentru case de modă importante. Supermodelul mai este cunoscut şi pentru relaţia pe care a avut-o cu fostul iubit al lui Kate Moss, rocker-ul pete Doherty. Catrinel Menghia sau Elena Băguci sunt alte două manechine care au cucerit podiumurile internaţionale şi au făcut o avere din joburile lor.

Mai citeşte:

O româncă face senzaţie în revista «Elle» din Rusia - FOTO

FOTO Ce de frumuseţi a «exportat» România! Andreea Diaconu, ultima senzaţie

VIDEO Catrinel Menghia, apariţie de excepţie în serialul american «CSI»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net