VIDEO Andra, interzisă la televizor! Ce scene au adus-o în atenţia CNA

Ultima actualizare:

    Andra se îmbracă la sfaturile stilistei Dana Budeanu
Andra se îmbracă la sfaturile stilistei Dana Budeanu

Andra a recidivat şi un alt videoclip de-al ei a atras atenţia membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. CNA a decis, joi, interzicerea difuzării videoclipului piesei „inevitabil va fi bine", din cauză că acesta conţine plasare de produse, fără a fi menţionat acest lucru, potrivit Mediafax.

Se pare că membrii Consiliului au primit mai multe sesizări potrivit cărora videoclipul conţine plasare de produse fără a fi menţionat acest lucru.

Membrii CNA au constatat că sesizările sunt întemeiate şi că în aceste cazuri a fost încălcat articolul 31, aliniatul 4, litera c şi alineatul 5 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Programele care conţin plasare de produse trebuie să îndeplinească cumulativ cel puţin următoarele condiţii: c) să nu scoată în evidenţă în mod exagerat produsele în cauză. (5) Programele în care sunt inserate plasări de produse trebuie să cuprindă informaţii clare privind existenţa acestora, fiind identificate corespunzător atât la început, cât şi la sfârşit, precum şi la reluarea după o pauză publicitară, astfel încât să se evite orice confuzie din partea telespectatorului".

În videoclipul „Inevitabil va fi bine", se face reclamă la vopseaua de păr marca Garnier, cafea Jacobs şi băutura energizantă Free Way Cola.

Aceeaşi decizie a fost luată de CNA şi în cazul videocplipului „Aşa şi", al trupei Vunk.Cele două videoclipuri au fost difuzate la mai multe televiziuni muzicale, la unele dintre acestea produsele din respectivele clipuri fiind blurate, mai transmite mediafax.ro.

În ambele cazuri, CNA a decis să aplice o decizie de intrare în legalitate, fapt care presupune că cele două videoclipuri nu mai pot fi difuzate până nu vor fi modificate astfel încât să respecte legislaţia audiovizualului.

Andra
Andra

Andra
Andra

Andra
Andra

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net