Eurovision 2015. Voltaj a cântat alături de Loreen şi Conchita Wurst la balul vienez „Life Ball“

Ultima actualizare:

    Eurovision 2015: Artiştii au interpretat piesa „Waterloo“, a trupei ABBA, la „Life Ball“ din Viena  FOTO: TVR
Eurovision 2015: Artiştii au interpretat piesa „Waterloo“, a trupei ABBA, la „Life Ball“ din Viena FOTO: TVR

Călin Goia a urcat pe scena „Life Ball“ din Viena alături de câteva dintre cele mai sonore nume lansate de Eurovision, Conchita Wurst, Dana International, Loreen şi Jedward, precum şi de alţi câţiva artişti care vor evolua la Eurovision 2015. Împreună, ei au interpretat celebra piesă „Waterloo“, cu care ABBA câştiga cel mai important concurs muzical european în 1974.

Charlize Theron, Sean Penn, Sophie Ellis Baxtor, Paula Abdul, Mary J. Blige, Bill Clinton, Jean Paul Gaultier sunt câteva dintre personalitățile internaționale prezente sâmbătă seară la balul caritabil „Life Ball”, organizat la Primăria Viena. Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a fost printre cei câțiva concurenți Eurovision 2015 din acest an invitați să cânte la acest eveniment, una dintre cele mai importante manifestări din lume dedicate luptei împotriva SIDA.

Duminică (17 mai), înainte de ceremonia oficială de deschidere a Eurovision 2015, membrii trupei Voltaj s-au relaxat la un concert desfăşurat la Opera de Stat din Viena, un spectacol inedit, în care s-a cântat atât operă, cât şi muzica uşoară. Telespectatorii TVR şi internauţii pot vedea imagini de la „Life Ball“ în cadrul Agendei Eurovision 2015 din 18 mai.

Emisiunea ce urmăreşte pas cu pas trupa Voltaj la Viena poate fi văzută atât la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de luni până duminică, de la ora 21.00, cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.

Eurovision 2015. România cântă în prima semifinală

Concursul Eurovision 2015 va începe, marți (19 mai). Membrii trupei Voltaj, care reprezintă la Eurovision 2015 România, vor cânta, în prima semifinală, melodia „De la capăt”, alături de concurenții țărilor Republica Moldova, Armenia, Danemarca, Belgia, Olanda, Estonia, Ungaria, Rusia, Finlanda, Grecia, Georgia, Serbia și Macedonia. Băieții de la Voltaj vor cânta penultimii, înaintea concurenților Georgiei.

Eurovision 2015 este cea de-a 60-a ediție a concursului, difuzat prima dată la 1956. Acesta va fi difuzat în direct de TVR, joi (21 mai), prima semifinală, și sâmbătă (23 mai), a doua semifinală.

Eurovision 2015: Sistemul de votare

Prima semifinală Eurovision 2015 va avea loc marți, 19 mai, iar atunci vor cânta și participanții României, Voltaj, fiind penultimii care vor apărea pe scenă, înainte de participantul Georgiei. Telespectatorii vor putea vota pentru Voltaj cu ajutorul telefonului fix sau mobil, prin apel sau mesaj scris. În fiecare țară va fi realizat un clasament al tuturor pieselor participante în funcție de rezultatele unui televot, și un altul organizat pe baza punctajului obținut din partea juriului.

image
image
image
image
image
image
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net